Condamnaţii aflaţi în stare de detenţie sau internaţi într-un centru educativ pot fi prezenţi la instanţă prin intermediul videoconferinţei, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, transmite Agerpres.
Citește și: Gentea, revoltat că PSD Argeş a renunţat la secretarul de stat de la Dezvoltare: „S-a schimbat în rău, într-adevăr, acest partid şi eu sunt total dezamăgit”
Proiectul modifică Legea nr.135/2010 în sensul instituirii regulii aducerii la judecată în faţa instanţei de executare a condamnatului aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ numai atunci când instanţa dispune acest lucru, în celelalte cazuri participarea realizându-se prin intermediul videoconferinţei la locul de deţinere, în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu şi, după caz, a interpretului.
S-au înregistrat 272 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi şase abţineri.
În forma actuală, Codul de procedură penală prevede obligativitatea aducerii în judecată a condamnatului aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ. De asemenea, se prevede posibilitatea participării prin intermediul videoconferinţei doar cu acordul condamnatului. Această reglementare a condus la o serie de abuzuri de drept, prin formularea de cereri nefondate sau fictive de către deţinuţi, având ca unic scop transferul temporar în penitenciare considerate mai favorabile. Astfel de practici generează o presiune inutilă asupra instanţelor de judecată şi sistemului penitenciar, implicând costuri semnificative cu transportul şi paza condamnaţilor, în detrimentul resurselor financiare şi umane, conform expunerii de motive.
0 Comentarii