Miniștrii Sănătății și Educației au solicitat unităților din subordine atenție sporită, în contextul amenințării false sosite, iar spitalelor li s-a solicitat raportarea imediată a eventualelor atacuri cibernetice.
Duminică seara și luni dimineața, mai multe școli și spitale au primit e-mailuri cu un text ce conține amenințări precum: ”Voi intra în şcoală cu două pistoale Beretta”, ”Voi provoca un adevărat masacru”.
E-mailurile au fost trimise din străinătate, iar SRI a ajuns la concluzia că amenințările sunt false.
‘Duminică, Poliția Română a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ și unele unități medicale din țară au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare. După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației. Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală’, a informat, luni, Poliția Română, pe pagina sa de Facebook. O amenințare a fost primită și pe adresa de email a Liceului sanitar din Pitești.
Citește și Mesaj de amenințare pe adresa de e-mail a unei unități școlare din Pitești
În ceea ce privește spitalele, ministrul Alexandru Rogobete le-a solicitat să raporteze orice breșe de securitate și orice amenințare pe care o primesc.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat luni dimineața că unitățile școlare și-au crescut vigilența, iar Poliția și Jandarmeria își fac datoria, fiind „mai prezente” în jurul școlilor și spitalelor.
„În paralel, unitățile școlare și-au crescut vigilența. (…) Mesajul meu este copiii să vină la școală, părinții să aibă încredere în autorități, inclusiv în autoritățile educaționale, dar în același timp să avem această zonă de îngrijorare până la încheierea anchetei, dar o îngrijorare sănătoasă, nu una de panică. (…) Noi știm că au primit această amenințare foarte multe școli din București, foarte multe din Mureș, câteva din Argeș. Își desfășoară activitatea cu o vigilență crescută (…), Poliția, Jandarmeria își fac datoria, fiind mai prezente în jurul unităților școlare și în jurul spitalelor, pentru că mesajul a mers și în zona de educație și a sănătății”, a arătat David.
Niciun inspectorat școlar nu a raportat că s-ar fi închis vreo clasă din cauza acestui mesaj de amenințare.
0 Comentarii