Ministerul Educației anunță că este în contact permanent cu anchetatorii care verifică mesajele de amenințare primite de mai multe unități de învățământ din țară. Conducerile școlilor au fost atenționate să respecte cu strictețe regulile de acces în școli.
”Reprezentaţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării monitorizează situaţia, fiind în legătură permanentă cu reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai Direcţiei Siguranţă Şcolară din cadrul Poliţiei Române. Siguranţa în şcoală, atât a copiilor, cât şi a personalului, trebuie să fie prioritară”, au transmis, luni, reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Aceştia cer conducerilor unităţilor de învăţământ să se asigure de respectarea cu stricteţe a regulilor de acces în unităţile de învăţământ, stabilite prin procedurile proprii elaborate în acest sens, precum şi, în colaborare cu autorităţile publice locale şi Politia Locală, de asigurarea securităţii perimetrului şcolar.
”De asemenea, facem un apel către personalul din unităţile de învăţământ – directori, profesori – ca, dacă se impune, să comunice cu elevii şi părinţii, pentru a menţine în şcoală un climat de calm si echilibru. Informaţii privind evoluţia investigaţiei vor fi comunicate de instituţiile care au competenţă în acest sens”, au mai transmis reprezentanţii ministerului.
Aceștia au precizat, totodată, că nu există informaţii cu privire la numărul total al instituţiilor care au primit astfel de mesaje.
0 Comentarii