Sindicatul Europol atrage atenţi, luni, că siguranţa rutieră nu e opţională şi solicită dotarea cu staţii mobile de măsurare a vitezei trotinetelor electrice.
”Siguranţa rutieră nu e opţională! În timp ce în România apar zilnic incidente tragice în care sunt implicaţi conducătorii de trotinete sau alte vehicule electrice, în multe ţări europene autorităţile au făcut deja un pas important: au achiziţionat staţii mobile de măsurare a vitezei acestor mijloace de transport”, au transmis, luni, sindicaşiştii Europol.
Potrivit acestora, poliţiştii din slte state pot verifica în timp real dacă trotinetele sau bicicletele electrice au fost modificate pentru a depăşi viteza maximă legală.
0 Comentarii