Web Analytics
scris joi, 11.09.2025

Scandalul microbuzelor electrice şcolare cumpărate de Consiliul Judeţean la preţuri supraevaluate ia amploare: „N-ar trebui să coste mai mult de 100.000 de euro, cu totul!”

Scandalul microbuzelor electrice şcolare cumpărate de Consiliul Judeţean la preţuri supraevaluate ia amploare: „N-ar trebui să coste mai mult de 100.000 de euro, cu totul!”

Ne-o spune managerul unei mari companii de carosare din România, care adaugă: „De la 100.000 la 200.000 de euro e cale lungă”

În Argeș, scandalul microbuzelor școlare supraevaluate este departe de a fi încheiat. Vă relatam în ediția de săptămâna trecută că zeci de mașini necesare transportului elevilor, cumpărate de Consiliul Județean Argeș, prin PNRR și AFM, au costat – în opinia unora – chiar și dublu față de cât ar fi prevăzut prin reglementări europene. A sesizat acest lucru deputatul AUR Bogdan Velcescu și un consilier județean, Ionela Garofița Iancu (din același partid), dar o spune acum și managerul uneia dintre cele mai importante companii de carosare din România, căruia am hotărât să-i protejăm identitatea.

Scurt istoric

Vă reamintim, pe scurt, că prin PNRR în Argeș au fost furnizate 25 de microbuze electrice la prețul de 212.980 euro bucata, plus alte trei – la 196.078 euro bucata. Iar prin AFM au fost cumpărate 17 astfel de mașini, cu 172.549 euro, plus încă șapte – la 162.464 euro. Prin acest al doilea program de finanțare au mai fost achiziționate 17+7 stații de încărcare. Toate cele patru contracte au fost adjudecate prin licitație deschisă de un singur furnizor, și anume C&I Eurotrans XXI SRL, care – conform unei postări a deputatului Velcescu – cumpărase aceste mașini de la Ford Craiova „cu prețuri între 50.000 și 60.000 de euro” bucata. Și iată la ce sume s-a ajuns ulterior! Am vorbit, deci, pe această temă cu reprezentantul uneia dintre cele mai importante firme de carosare din România, pe care l-am întrebat dacă aceste prețuri sunt justificate.

„M-am ferit ca de drac de așa ceva”

D-le manager, cât costă, aproximativ, carosarea unui microbuz electric școlar? Vă întreb acest lucru, pentru că în Argeș au fost achiziționate 52 de astfel de mașini, iar prețurile sunt, în opinia unora, exagerate.

– Când a început nebunia asta cu microbuzele, cu mulți ani în urmă, eu nu m-am băgat, fiindcă am considerat că nu e în regulă. Multe dintre ele se făceau cu tot felul de subansamble din Turcia, de o calitate îndoielnică. Deci, nu am făcut așa ceva. Am citit și eu despre scandalul ăsta cu microbuzele, cu un băiat de la Prahova, e la fel și la Argeș? Nu pot să vă spun cât costă o chestie de genul ăsta, n-aș vrea să greșesc…

La cât vă duce pe dvs o carosare de microbuz?

– Eu nu carosez microbuze. Dar, ca idee, la o mașină electrică este în jur de 55-60.000 de euro o chestie de genul ăsta. Acum nu știu ce e în interior, dar nu știu dacă ar putea să treacă, cu toate dotările, de 25-30.000 de euro. Să zicem că ar fi, cu totul, pe lângă 100.000 de euro. Acum, na, de la 100.000 la 200.000 de euro e cale lungă. Dar, repet, nu știu să vă zic, fiindcă n-am carosat niciun microbuz niciodată. M-am ferit ca de drac de așa ceva.

„Cum se numește firma? (…) Îi știu. Sunt niște bulgari la origine. Frații Comuși”

Cineva a spus că furnizorul a cumpărat aceste mașini de la Ford cu 50-60.000 de euro bucata. Cât i-ar costa o carosare?

– Păi, undeva, că e cu aer condiționat, la 25-30.000 de euro, să zicem…

Apoi, cu accesorii, cu dotări, la cât să ajungă prețul?

– Nu știu, mă gândesc și eu, că nu știu specificațiile. Dar eu cred că în jur de 100.000 de euro ar trebui să coste un astfel de microbuz. N-ar trebui să treacă de această sumă, indiferent de ce echipamente ai pune pe mașină.

Cam la un astfel de cost ar face referire și Comisia Europeană. De aceea spun unii că prețurile de achiziție sunt exagerate. Cu banii plătiți poate că s-ar fi putut cumpăra mai multe microbuze…

– Cum se numește respectiva firmă?

C&I Eurotrans XXI SRL. Se spune că e… rudă cu una dintre firmele care a câștigat licitația de transport județean de persoane…

– Îi știu. Sunt niște bulgari la origine. Cetățeni români, îi cheamă Comuși… Frații Comuși. Nu-i cunosc, dar știu că se ocupă de microbuze. Și tot cu microbuze mai sunt unii pe la Ploiești, sunt vreo două sau trei firme prin Galați, unii pe la Alba Iulia sau Sebeș, a mai apărut unul acum prin Moldova.

Citește și Haos în transportul judeţean de persoane, iar scandalul e gata să izbucnească la începerea şcolii!

Citește și Şeful Autorităţii Judeţene de Transport e finul operatorului care şi-a adjudecat traseul pe zona Costeşti

Citește și Un alt scandal bubuie în Argeş după haosul creat de licitaţia traseelor maxi-taxi. Zeci de microbuze electrice şcolare, cumpărate la preţuri umflate!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită