După finalizarea lucrărilor de decolmatare, în zona lacului Militărești se efectuează turnarea zidurilor de sprijin pentru maluri și la montarea sistemului de deversare controlată a apei. Proiectul este unul amplu. Astfel, întreaga zonă va fi modernizată din punct de vedere peisagistic prin amenajarea de spații verzi, trotuare în jurul lacului, iluminat arhitectural, băncuțe, balustrade de protecție.
De asemenea, va fi dată în funcţiune o fântână publică. De asemenea, autoritățile de la Bradu au demarat o altă investiție, respectiv forarea unui izvor de mare adâncime, la intersecția străzilor Ene Vochin și Lăcrămioarelor. Acesta va fi cel de al patrulea izvor de acest tip din comună, după ce primele izvoare au fost deosebit de utile localnicilor care se aprovizionează zilnic cu apă din aceste surse.
M.S.
Citește și Până pe 30 septembrie, pensionarii nerezidenți trebuie să trimită certificatul de viață
Citește și Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!
0 Comentarii