Joi, 11 septembrie, începe noua stagiune la Filarmonica Pitești. În oraș poposește Festivalul Internațional „George Enescu”, care se desfășoară în toată țara, nu doar la București. De la ora 19, la Centrul Multifuncțional, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Michalis Economou (director muzical al Orchestrei Simfonice Radio a Greciei), va evolua pianistul Evgeny Konnov.
Acesta este laureatul Festivalului Enescu și va interpreta „Concertul nr. 1 pentru pian în si bemol minor” de P. I. Ceaikovski. În partea a doua, publicul va audia „Simfonia nr. 8 în Sol major” de A. Dvořak.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe https://www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.
M.S.
Citește și ÎPS Calinic: „Sfânta Filoteea nu o să mai fie dusă nicăieri, niciodată, la nimeni!”
Citește și Revin filmele la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”
0 Comentarii