Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, a fost ales, luni, 1 septembrie, pentru funcția de vicepreședinte al Senatului. Poziția de conducere în Parlament îi oferă șansa să-i reprezinte pe argeșeni și să contribuie la dezvoltarea județului și la îmbunătățirea legislației.
„Îmi doresc ca, împreună cu toți colegii din Biroul permanent și din plen, să contribuim la o activitate parlamentară transparentă, echilibrată și în interesul oamenilor. Cred în dialog, în cooperare și în ideea că democrația are nevoie de instituții puternice și de oameni care pun binele public mai presus de interesul personal. Onorat de această funcție, rămân fidel angajamentului meu de a reprezenta cu onestitate Argeșul și România”, a transmis senatorul liberal Mihai Coteț.
M.S.
Citește și Mihai Coteț, noul vicepreședinte al Senatului: ”Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată”
Citește și Senatorul Mihai Coteţ a participat la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române
0 Comentarii