La data de 2 Septembrie 2005 a încetat din viaţă Alexandru Paleologu, scriitor, diplomat si om politic român („Bunul simţ ca paradox”, „Souvenirs merveilleux de l’Ambassadeur de Golans”, „Sfidarea memoriei” – convorbiri cu Stelian Tănase, „Politeţea ca armă”).
S-a născut într-o veche familie boierească ce își revendica descendența din ultima dinastie a Imperiului Bizantin, familie care s-a mutat din Lesbos în Țările Române la începutul secolului al XVIII-lea. Medelnicerul Mihalache Paleologu a fost printre fondatorii Ordinului avocaților – pe la sfârșitul sec.18, începutul sec.19. Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu.
În cartea Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, Alexandru Paleologu arată că ideea că ar fi înrudit cu familia Paleologilor bizantini, care a dat Imperiului Bizantin mai mulți împărați, „bântuie” în familia lui de 500 de ani!
Alexandru Paleologu a absolvit Liceul Spiru Haret din București și apoi a studiat la Universitatea București, unde este licențiat al Facultății de Drept.
În 1944, devine referent la Comisia Română de Aplicare a Armistițiului, iar între 1946 și 1948 este atașat de legație la Ministerul Afacerilor Externe al României. La Comisia de Armistițiu a fost angajat de Ionel Christu la începutul lunii octombrie 1944 într-o echipă de tineri, din care mai făceau parte Teddy Trancu, Sandu Danielopol, Gheorghe Vetra și Vlad Skeletti. La Ministerul de Externe este angajat în urma unui concurs de admitere. Este dat afară din diplomație în 1948 de Ana Pauker. Alexandru Paleologu nu a fost niciodată legionar sau fascist.
Urmărit de Securitate, se ascunde sub un nume fals (Ion Crăifăleanu) în orașul Câmpulung-Muscel până în ianuarie 1956, când fapta pentru care fusese urmărit se prescrisese și putea reintra în legalitate. În 1959 a fost arestat în Lotul Noica-Pillat.
În timpul detenției a fost racolat de Securitate ca informator. Alexandru Paleologu a fost bun prieten cu Nicu Steinhardt. Al. Paleologu a declarat (în Tudorel Urian, op. cit., p. 65): „Când i-am mărturisit [lui Steinhardt] prima oară – pentru că lui i-am mărturisit, înainte de apariția mărturiei mele publice din volumul Sfidarea memoriei, mi-a replicat: „Eu eram sigur demult de lucrul acesta, mă așteptam, dar nu m-am ferit de tine nicio clipă…”
A fost grațiat în 1964 și iese din închisoare la 24 iunie în acel an.
În libertate urmează o perioadă de readaptare. Este reintegrat pe post de cercetător științific la Institutul Academiei Române pentru Istoria Artei, Secția Artă Veche. Devine secretar literar la Teatrul „C. I. Nottara” din București în 1967 și membru al Uniunii Scriitorilor, iar între 1970 și 1976 este redactor la Editura Cartea Românească.
Citește și: Invitați din nouă țări la Masterclass-ul internațional de dirijat orchestră de la Filarmonica Pitești
După revoluția din 1989, a fost numit Ambasador al României în Franța începând cu 31 decembrie 1989, și demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu „golanii” din Piața Universității, autointitulându-se chiar „ambasadorul golanilor”, cât și din cauza vederilor sale monarhiste. După aceea, devine membru al Partidului Alianței Civice, înființat de Nicolae Manolescu, fiind ales între 1992 și 1996 senator în circumscripția electorală Argeș.
Paleologu este unul dintre rarii intelectuali români care, după ce a colaborat cu Securitatea, a recunoscut încă dinainte de 1989 această colaborare, iar după 1990 a fost primul caz de recunoaștere și asumare publică și explicită a acestei colaborări.
În primele luni ale lui 1990 a fost primul și unul dintre cei foarte puțini oameni de cultură români care și-au recunoscut colaborarea cu Securitatea. Mărturia sa va fi publicată mai târziu (în 1995) într-un volum de convorbiri cu istoricul și romancierul Stelian Tănase, Sfidarea memoriei.
0 Comentarii