Web Analytics
scris joi, 21.08.2025

Mihai Coteţ: „Banii europeni – singura cale de a evita recesiunea”

Mihai Coteţ: „Banii europeni – singura cale de a evita recesiunea”

Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, explică necesitatea atragerii fondurilor europene.
„Banii europeni – singura cale de a evita recesiunea. România are, în acest moment, la dispoziție peste 50 de miliarde de euro din fonduri europene – bani care pot însemna drumuri, spitale, școli moderne, digitalizare, sprijin pentru comunități și pentru mediul de afaceri. Sunt resurse nerambursabile sau împrumuturi avantajoase, pe care alte state le atrag cu maximă viteză. Dar fiecare euro pierdut este o șansă irosită. Iar noi nu ne permitem asta. Avem în față o criză bugetară fără precedent, cu un deficit care crește de la o lună la alta. Avem semnelele unei recesiuni care bate la ușă. Avem reformele structurale pe care le-am promis Europei și nouă înșine și care sunt întârziate sau blocate.

În tot acest timp, mediul de afaceri – motorul economiei – a fost împovărat de taxe crescute și de o presiune fiscală sufocantă. Implementarea pachetului doi ar fi trebuit să preia din această presiune, pentru că statul este dator să-și facă, în maximă viteză, curățenie în propria ogradă. De aceea, atragerea fondurilor europene nu mai este un simplu indicator birocratic. Este singura gură de aer care poate ține economia pe linia de plutire, poate finanța investiții reale și poate proteja locurile de muncă”, a declarat Mihai Coteț.
Senatorul liberal a mai precizat că misiunea sa este să simplifice mecanismul de atragere și să lucreze cu toate ministerele de resort astfel încât Comisia de Afaceri Europene din cadrul Senatului să fie un accelerator pentru accesarea fondurilor europene.
M.S.

Citește și Mihai Coteţ: „Pilonul II de pensii, între neîncrederea românilor şi standardele statelor dezvoltate”

Citește și Mihai Coteț a semnat pentru tăierea pensiilor speciale ale judecătorilor CCR

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită