Web Analytics
scris miercuri, 20.08.2025

Un fost campion al României susține că l-a înjurat pe Dică!

Adrian Petre, campion al României cu Farul Constanța în sezonul 2022/2023, a dat de pământ cu Nicolae Dică, antrenorul Concordiei Chiajna.

Un fost campion al României susține că l-a înjurat pe Dică!

Fotbalistul Adrian Petre a făcut dezvăluiri șocante din perioada petrecută la Concordia Chiajna. Fostul atacant de la FCSB a avut un conflict cu Nicolae Dică. Potrivit gsp.ro, Petre susține că l-a înjurat în vestiar pe tehnician și i-a spus în față că este zero ca antrenor.

Totul ar fi avut loc după egalul cu Ceahlăul Piatra Neamț, scor 1-1, în care Adrian Petre a fost rezervă și nu a fost introdus deloc în teren. Fostul jucător de la Concordia Chiajna a avut un discurs dur la adresa lui Nicolae Dică și a spus că meseria de antrenor nu e pentru el.

„Despre Dică mai bine nu zic nimic. Ca fotbalist, Nicolae Dică a fost unul dintre idolii mei. Nu am cum să spun vreodată ceva despre el ca fotbalist, nu-mi permit. Dar ca antrenor, să mă ierte, dar e mare meseria aceasta pentru el.

Ar trebui să fie director sportiv ceva, dar ca antrenor…CV-ul vorbește, peste tot pe unde a mers a fost dat afară. Nu a rezistat pe nicăieri, de ce? Eu am avut o problemă personală cu el, am izbucnit, nu am mai putut.

Eu sunt o fire care nu se ceartă, dar s-a întâmplat ceva și nu am mai putut. Venisem după un meci în care am fost rezervă, cu Ceahlăul, deși fusesem anunțat că sunt titular.

Toată săptămâna am avut probleme cu spatele, iar la pauză i-am zis că nu sunt 100% și că nu pot să intru. Nu puteam să mă mișc. După meci, primul lucru pe care domnul Dică l-a spus în vestiar este că mă trimite la echipa a doua și că nu mai am ce să caut la prima echipă, că mă prefac.

În fața echipei, primul lucru. M-am ridicat și l-am înjurat, mi s-a pus negru în fața ochilor și nu am putut să tac. Nici nu m-a întrebat, nu m-a luat deoparte să-mi zică. I-am și zis atunci că de asta a fost dat afară de peste tot, că e zero ca antrenor.

Când a văzut că mă duc spre el a ieșit din vestiar. Atunci am zis că nu mai am ce să caut la echipă cât e acolo. Nu ne salutam și nici nu vreau să-l mai văd în fața ochilor”, a dezvăluit Adrian Petre, potrivit DigiSport.

Nicolae Dică, antrenorul Concordiei Chiajna, l-a acuzat pe Adrian Petre că minte în legătură cu conflictul din vestiar.

„Ce conflict să aibă Petre cu mine? În afară de faptul că l-am certat și că i-am spus că nu mai contează pentru mine, nu a scos două cuvinte. Despre ce vorbim? Să răspund la ce?

La ce n-a zis el? O fi zis în gând, o fi auzit doar el. Are dreptate în ce a zis, că am vrut să-l trimit la încălzire și mi-a zis că-l doare spatele la pauză, că voiam să-l bag în a doua repriză.

A rămas pe bancă, OK. Este adevărată treaba asta. Nu are dreptate că i-a spus cineva că va fi titular, nu există.

Minte prea mult! La sfârșitul jocului l-am anunțat că nu mai face parte din lot. Eu vreau jucători care se sacrifică pentru echipă, asta a fost discuția. N-a avut el curaj să mă înjure pe mine sau să spună că sunt antrenor slab.

Poate a zis în gând sau, după ce am plecat eu din vestiar. Nu m-a înjurat Adi Petre pe mine”, a declarat Nicolae Dică, conform GSP.

Citește și: Agricola Borcea – FC Argeș, în play-off-ul Cupei României

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită