În noaptea de duminică spre luni, 17 spre 18 august, polițiștii din Câmpulung au fost sesizați despre un eveniment rutier produs pe strada Negru Vodă din municipiul musceleasn, în care o autoutilitară a intrat într-un pom.
Citește și: Delict silvic în Argeș. Au livrat 9,5 metri cubi de lemne fără acte!
Din verificări s-a stabilit că autovehiculul era condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, cetățean străin cu rezidență în Câmpulung, care, supus controlului cu etilotestul, a avut o valoare mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, după cum precizează Biroul de presă al IPJ Argeș.
Prin urmare, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, dar a refuzat recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au mai stabilit și al fapt penal: omul nu figurează ca deținător de permis de conducere.
Astfel că în cauză au fost întocmite actele premergătoare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept și refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor ce se impun.
0 Comentarii