Web Analytics
scris joi, 14.08.2025

Un bebeluș român de 10 luni a murit subit în Turcia unde se afla alături de familie

O familie de români stabilită în Italia trece prin momente cumplite, după ce bebelușul lor de numai zece luni a murit în timpul unei vacanțe în Turcia. Roxana și Bogdan Roman, părinții lui Arian și ai fratelui mai mare, Iannis (6 ani), se aflau la începutul lunii august într-un concediu la un hotel din Antalya, împreună cu câțiva prieteni.

Un bebeluș român de 10 luni a murit subit în Turcia unde se afla alături de familie

Citește și: Carambol cu 4 mașini pe A1 București-Pitești. Două persoane au fost rănite

Primele zile ale sejurului au decurs normal, însă marți dimineață, 12 august, totul s-a schimbat. „Era ora 5 când l-am auzit plângând. Avea o ușoară durere de burtică, dar i-a trecut repede. Ne-am întors la culcare. Când ne-am trezit din nou, avea pete pe corp și pielea violet. L-am luat în brațe și era inconștient”, a povestit mama, potrivit Știri Diaspora.

În panică, femeia a cerut ajutor la recepția hotelului. Medicul unității a sosit cu întârziere, iar ambulanța a ajuns după mai multe minute. Până la intervenția echipajului, turiști din Ucraina și Germania au încercat să-l resusciteze pe micuț. Arian a fost transportat de urgență la spital, însă, după aproximativ 40 de minute, medicii au declarat decesul.

După ce au achitat peste 5.000 de euro pentru spitalizare și servicii funerare în Turcia, părinții s-au lovit de cerințele stricte ale Consulatului italian din Smirna, care refuză documentele trimise electronic și solicită originalele prin poștă.  „În 2025, e greu de înțeles o astfel de birocrație. Dacă actele nu ajung la timp, zborul va fi amânat, iar costurile vor crește”, a spus mama îndurerată.

Citește și: Percheziții în Argeș, la Aninoasa. Patru suspecți, călcați de mascați

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită