Scrisoarea lui Neacşu Lupu din Câmpulung. Cum suna limba română acum 504 ani

Primul document în limba română, Scrisoarea boierului Neacșu din Câmpulung Muscel către brașoveni, a fost redactat în urmă cu 504 ani. Este surprinzător să constatăm că la 1521 boierul Neacșu din Câmpulung (Dlăgopole, cum se spunea în limba slavă Câmpulungului Muscel) scrie judelui sas al Brașovului, Hans Benkner, în limba română și nu în limba oficială a timpului (latina), pe care catolicii sași de atunci o aveau ca limbă oficială, cu atât mai mult cu cât ea este trimisă în Cetatea germană a Brașovului.

Neacșu Lupu, un bun prieten al judelui brașovean Hans Benkner

O singură explicație poate fi dată, cum că la acea dată în Cancelaria oficială a Brașovului se afla, după tradiție, protopopul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, care, ca „scriitor la Cetate”, servea autoritatea locală în actele oficiale în limbile de circulație: latina, slava, greaca, dar cu siguranță și limba română. Limba scrisorii lui Neacșu, la acea dată, se dovedea a fi atât de gramaticalizată (din 190 de cuvinte, 175 sunt latinești) și atât de apropiată limbii de azi, confirmată de altfel și de limba cărților diaconului Coresi, editate la scurt timp după această dată (1556-1583). Pentru o mai bună înțelegere a adevărului, reproducem arhicunoscutul text al scrisorii lui Neacșu Lupu către judele brașovean Hans Benkner (jude între anii 1511 și 1559). De altfel, Neacșu era un bun prieten al judelui brașovean, pe care l-a cunoscut încă din 1511, când Neacșu a avut un proces „de datorii” cu negustorii brașoveni, pe care l-a elucidat judele. Acum, după 10 ani, Neacșu se dovedește un fidel colaborator. Faptul că repetă în scrisoare cuvântul „i pak” dovedește că i-a mai trimis și alte scrisori.

Imaginea Brașovului cu puțin timp înainte de a scrie Neacșu scrisoarea

La venirea saşilor pe aceste meleaguri, pe teritoriul actual al Braşovului, existau cel puţin patru aşezări ale populaţiei româneşti. O primă aşezare, cea mai retrasă în munţi, era în zona actualului cartier Șchei, alta se afla la nord de dealul Cetățuia, a treia la vest de dealul Șprenghi, iar a patra se afla în zona actualului cartier Valea Cetății. Cu puțin timp înainte de a scrie Neacșu scrisoarea, cel mai mare cărturar brașovean al timpului, Johanes Honterus, cu studii umaniste la Uniev (Polonia) și Mainz (Germania), de unde aduce prima tipografie la Brașov, ne oferă o minunată imagine a Brașovului: „Centru comercial vestit prin mărfurile sale turcești. Este situat în mijlocul unor munți din cei mai pitorești, fiind bine fortificat prin ziduri, șanțuri și bastioane. Are trei suburbii, așezate în văi diferite, dintre care una în Șchei, unde nu sânt decât români, în alta unguri și în a treia sași agricultori. Având peste tot câmpii netede, înconjurat de-a lungul și de-a latul de munți deși, Brașovul produce în abundență mai ales cereale și in, este așa zicând magazia de aprovizionare a neamurilor învecinate, fiind despărțit de Țara Românească prin munți foarte înalți”.

Cercetătorul Gernot Nussbächer mărturisea că „încercând să sintetizăm istoria teritoriului… constatăm că pe fond de populație românească a avut loc mai întâi o colonizare maghiară (secuiască) și apoi o colonizare cu populație germană (săsească), în condițiile stăpânirii regalității maghiare în această zonă”. Brașovul forma astfel „un scaun” propriu, fiind recunoscut și de celebrul organ juridic din perioada Scrisorii lui Neacșu, sub numele de „Universitatea săsească”, recunoscut la 1486 și de Matei Corvin. În această perioadă, locuitorii acestei așezări se apărau în Cetatea de pe Tâmpa, cea de pe dealul „Sf. Martin” – Cetățuia și cea din Șprenghi. Faptul că nici mai târziu comunitatea autohtonă din Șchei nu aparținea de Cetate, ci avea o organizație juridică proprie, ba, mai mult, purta relații cu domnii de peste munți, care au construit biserica (Vlad Călugărul la 1491, Neagoe Basarab la 1512-1521) și au dat privilegii (fără aprobarea cetății), dovedește faptul că avea o organizare obștească proprie, prin care a rezistat în fața tuturor vitregiilor.

Citește și Oraşul Mioveni a trăit o seară magică. A fost „darul Filarmonicii Piteşti”

La un an după scrisoarea lui Neacșu, documentele din Brașov confirmă 260 de gospodării românești

La un an după scrisoarea lui Neacșu, documentele germane din Brașov confirmă 260 de gospodării românești care plăteau taxe pentru autoritatea locală, pentru ca după 10 ani să se confirme 986 de familii (înmulțit cu cel puțin cinci membri ai familiei presupunem 4.930 de suflete). În acest context, înțelegem bunele relații pe care autoritatea brașoveană le avea cu autoritățile din Muntenia și Moldova. Cercetând documentele germane ale timpului aflăm, între altele, că Radu cel Mare la 1504 cere sprijin magistratului brașovean pentru executarea unor vase de aramă, funii, evantaie, precum și două căruțe și niște blănuri, iar Doamna Voica, văduva voievodului Mihnea al Țării Românești, confirmă la 1511 că a primit de la magistratul Brașovului 25 de cești din argint aurit, comandate de voievod ca zestre pentru fiica sa, Ruxandra. La rândul său, voievodul Radu Paisie al Țării Românești, la 1535, solicită autorității brașovene trimiterea unui meșter pentru heleștee, capabil să-i facă și sulinare, iar Alexandru Lăpușneanu, la 15 iulie 1553, cere autorității brașovene un car și 4.000 de cingători, plătind datoria cu „boi”.

Textul Scrisorii lui Neacșu

„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I B(o)gom darovannomu zupan Hanăș Begner ot Brașov mnog(o) zdravie ot Nécșul ot Dlugopole.
( = Înțeleptului și nobilului și cinstitului și de Dumnezeu dăruitului jupan Johannes Benkner din Brașov, multă sănătate de la Neacșul din Câmpulung).
I pak (= și iarăși / de asemenea) dau știre domniei tale za (= despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul (se referă la Sultanul Suleiman I Magnificul, zis și Cuceritoriul, cel mai mare sultan al turcilor, care cucerise la 1525 și Ungaria prin bătălia de la Mohaci, iar în 29 iunie ieșise din Sofia cuceritor) au ieșit den Sofiia și aimintrea nu e. Și se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să știi domniia-ta că au venit un om de la Nicopoe (= Nicopole) de mie mi-au spus că au văzut cu ochii lui că au trecut ceale corăbii ce știi și domniia-ta pre Dunăre în sus.
I pak să știi că bagă den toate orașele câte 50 de oamini să fie în ajutor în corăbii.

I pak să știi cumu se-au prins nește meșteri den Țarigrad (= Istanbul) cum vor treace aceale corabii la locul cela strimtul ce știi și domniia ta.
I pak spui domnietale de lucrul lu Mahamet-Beg (în 1508 instalase pe Mihnea voievod în Țara Românească și în 1522 izgonise din Țara Românească pe Teodosie, fiul lui Neagoe Basarab) cum am auzit de boiari ce sânt megiiaș(i) și de genere-miu Negre, cumu i-au dat împăratul slobozie lui Mahamet-Beg, pre io-i (unde-i) va fi voia pren Țeara Rumânească (cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui țării), iară el să treacă.
I pak să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab (= Neagoe Basarab) de acel lotru de Mahamet-Beg, mai vârtos de domniele voastre.
I pak spui domnietale ca mai-marele miu de ce am înțeles și eu. Eu spui domnietale, iară domniia ta ești înțelept și aceaste cuvinte să ții domniiata la tine, să nu știe oamini mulți și domniele vostre să vă păziți cum știți mai bine.
I B(og)i te ves(e)lit, Aminu. ( = Și Dumnezeu să te slăvească, Amin)”.
Sursa: www.ziarullumina.ro

Citește și Restituiri. „Scrisul e respiraţia mea”

Citește și Despre românii din jurul graniţelor României