Web Analytics
scris miercuri, 13.08.2025

Accident la Albeștii de Muscel. Doi răniți, luați cu ambulanțele

Un eveniment rutier a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 13 august, în Argeș. Este vorba despre un accident produs în comuna Albești de Muscel, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

Accident la Albeștii de Muscel. Doi răniți, luați cu ambulanțele

Citește și: Argeș. Prins de radar cu 155 km/h. Ce zice legea

Au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Nu au fost comunicate deocamdată împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Potrivit celor de la ISU Argeș, forțele de intervenție au extras două persoane blocate în interiorul vehiculelor avariate. De urgență, cei doi răniți, în urma evaluărilor medicale, au fost transportați la spital.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 58 ani, preluaă de echipajul SAJ, și un tânăr în vârstă de aproximativ 18 ani, preluat de paramedicii SMURD.

Pompierii au asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită