Web Analytics
scris vineri, 08.08.2025

Piteștean arestat pentru viol săvârșit asupra unei minore

Miercuri, 6 august, polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar de viol săvârșit asupra unui minor în forma continuată, șantaj și amenințare, și au reținut un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Pitești.

Citește și: Femeie din Pitești, înjunghiată de soțul de 77 de ani

Din cercetări s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – mai 2025, o minoră ar fi avut, încă de la vârsta de 12 ani, o relație de prietenie cu un bărbat de 30 de ani, iar pe acest fond, în perioada aprilie 2023 – mai 2025, cel în cauză ar fi întreținut mai multe raporturi sexuale normale consimțite cu minora – potrivit unui comunicat al Biroului de presă al IPJ Argeș.

Ulterior, în vara anului 2024, minora ar fi fost amenințată de către bărbat cu distribuirea unor imagini indecente, astfel încât s-o determine să continue relația – mai arată sursa citată.

În seara zilei de 16 iunie a.c., bărbatul ar fi amenințat-o pe minoră în timp ce aceasta se afla în apropierea domiciliului său, context în care a fost sesizată poliția.

Pentru administrarea probatoriului, pe 6 august, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, cu sprijinul colegilor de la Secția 4 Pitești și al specialiștilor criminaliști, în urma cărora au fost descoperite și bunuri cu valoare pentru anchetă.

După percheziție, bărbatul a fost condus, cu mandat, la sediul poliției. După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Ulterior, el a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită