Web Analytics

articol scris joi, 07 august 2025

Update. Cum s-a produs accidentul din Ștefănești, soldat cu doi răniți

IPJ Argeș ne furnizează mai multe amănunte privind accidentul petrecut în dimineața zilei de joi, 7 august, la Ștefănești, în Argeș, în care un autoturism s-a izbit de o autoutilitară.

Citește și: Cum se tergiversează procesul criminalului care şi-a ucis soţia cu ciocanul de şniţele

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Ștefănești s-a stabilit că un bărbat de 60 de ani, din comuna Priboieni, care conducea acel autoturism pe DN 7, dinspre Topoloveni spre Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite prin cercetări, posibil din cauza nepăstrării distanței regulamentare față de autovehiculul din fața sa, a intrat în coliziune o autoutilitară, condusă în aceeași direcție de un bărbat de 36 de ani, din Costești.

În urma accidentului, doi ocupanți ai autoturismului, respectiv bărbatul de 60 de ani aflat la volan, precum și o femeie de 58 de ani, din Priboieni, aflată pe locul din dreapta față, au fost răniți, fiind preluați de echipaje medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, împrejurare în care, în cazul bărbatului de 60 de ani, care conducea autoturismul implicat în eveniment, a rezultat o valoare mai mică decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (respectiv 0,25 mg/l).

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și pentru luarea măsurilor ce se impun.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pitești. Prins conducând mașina fără drept, pe bulevard

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit în trafic, joi, 5 noiembrie, un bărbat în vârstă de 24 de […] Citește!

FRF analizează desființarea naționalei U20. Decizia, așteptată în 2027

Federația Română de Fotbal ia în calcul desființarea echipei naționale U20, înființată în 2020 pentru a facilita tranziția tinerilor jucători […] Citește!

Moșii de toamnă 2026. Ce se dă de pomană pe 7 noiembrie și ce tradiții respectă credincioșii

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, sunt pomeniți cei trecuți la cele veșnice, cu prilejul Moșilor de toamnă, cunoscuți și sub numele […] Citește!

Portarul Ionuț Radu ratează ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Portarul Ionuț Radu nu va fi disponibil pentru ultimele două partide ale României din Liga Națiunilor, împotriva Poloniei și Bosniei […] Citește!

Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”

La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!

Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”

După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!

Robert Sierra, după ce a marcat în poarta lui Dinamo: „A fost greu, ne-am încurajat tot timpul”

Mijlocașul spaniol Robert Sierra, autorul primului gol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo, este extrem de încântat de victorie, […] Citește!

Dani Coman a răbufnit după victoria cu Dinamo: ”Să se termine cu răutatea asta!”

FC Argeș a învins Dinamo și a pus capăt unei perioade negre. Dani Coman a recunoscut că victoria a fost […] Citește!

Cum a comentat Nuno Campos eşecul cu FC Argeș: „Pierdem împreună, câștigăm împreună. Rezultatul este nedrept!”

Nuno Campos este un antrenor dezamăgit după ce echipa sa, Dinamo București, a pierdut în deplasare, la FC Argeș, cu […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – Dinamo 2-1: „Dumnezeu ne-a răsplătit cu golul din finalul jocului”

Fără victorie în campionat de aproape trei luni, FC Argeș a dat lovitura în partida cu Dinamo. Bogdan Andone (51 […] Citește!

Escapade de weekend și ritualuri care merg cu tine

Spre deosebire de o vacanță lungă, o escapadă de weekend nu lasă loc pentru acomodare, acele câteva zile trec înainte […] Citește!

FC Argeș – Dinamo 2-1

Etapa a 15-a din SuperLiga a programat astăzi, la Mioveni, partida dintre FC Argeș și Dinamo , care s-a terminat […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete