Mai mult de trei ani i-a trebuit administraţiei locale din Câmpulung să se conformeze unei doleanţe pertinente a Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, intervenţie apărută după incendiul din octombrie 2013 de la deşeurile lui Tofan!
Dar, potrivit declaraţiilor primarului Liviu Ţâroiu, în sfârşit a fost achiziţionată staţia de monitorizare a aerului. Procedura de achiziţie s-a încheiat recent, a fost semnat contractul cu furnizorul, acum se aşteaptă punerea în funcţiune a instalaţiei.
Staţia de monitorizare a calităţii aerului, investiţie pentru care în buget au fost prevăzuţi 250 de mii de lei, va fi pusă la dispoziţia Asociaţiei, în vederea administrării acesteia, în baza unui contract de asociere. Indicii rezultaţi în urma măsurătorilor vor fi afişaţi permanent pe un ecran LED deja montat în centrul municipiului. „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” intenţionează să achiziţioneze şi un analizor de pulberi, tot în scopul determinării calităţii aerului din Câmpulung.
0 Comentarii