După încheierea ședinței Colegiului Național al Liderilor, reprezentanții sindicatelor din Educație au anunțat declanșarea unui val de proteste începând de miercuri, 30 iulie, în fața Ministerului Educației. Acțiunile de pichetare vor avea loc în intervalul 10:00 – 12:00, cu sosirea participanților programată de la ora 9:30 și plecarea la 12:30, potrivit stiripesurse.ro.
Protestele vor continua zilnic pe 31 iulie, 1, 4, 5 și 6 august, urmând apoi o serie de acțiuni săptămânale în fiecare zi de miercuri: 13, 20 și 27 august, respectiv 3 septembrie. Punctul culminant va fi un miting de amploare anunțat pentru data de 8 septembrie.
Sindicaliștii transmit un mesaj ferm: „Nu ne oprim până când Daniel David nu își dă demisia”.
0 Comentarii