Deşi urşii care au speriat turiştii la Arefu (o femelă şi trei pui) au fost capturaţi încă marţi seara şi duşi la Ocolul Silvic din Aninoasa, unde au fost deja eliberaţi în fondurile cinegetice Bratia şi Râuşor, Cetatea Poenari rămâne, deocamdată, închisă.
Conducerea Muzeului Judeţean Ageş spune că obiectivul turistic va fi redeschis abia când va exista garanţia că turiştii pot urca la cetate în condiţii de siguranţă.
“Avem un ordin al prefectului care anulează vechiul ordin. Acest ordin conţine o serie de probleme care trebuie rezolvate înainte de deschidere, printre care organizarea unor patrule mixte în zonă de către instituţiile abilitate (probabil Direcţia Silvică, Jandarmerie- Poliţie). De asemenea, trebuie să fie îndepărtate nişte coşuri de gunoi de acolo, montate panouri în care turiştii să fie avertizaţi să nu mai arunce gunoaie sau să aducă alimente etc. Sunt 12-13 puncte…. Dacă vom primi răspunsul că s-au format acele patrule şi că au început să acţioneze, iar toate celelalte puncte au fost rezolvate, o vom redeschide. Dacă nouă ni se dă garanţia că toate pericolele au fost îndepărtate, noi deschidem. Ceea ce ţine de noi, montarea panourilor cu informări, atât în engleză, cât şi în română, s-a făcut încă de dimineaţă….”, a declarat Cornel Popescu, directorul Muzeului Judţean Argeş.
Problema urşilor de la Arefu e, în continuare, nerezolvată, pentru că în zonă au mai rămas 36 de exemplare, cu 11 peste efectivul optim.
0 Comentarii