Sfântul și măritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a născut la Nicomidia, din parintii Eustorgios, senator pagân, și Evula, o creștină. Părinții lui i-au dat numele Pantoleon. Încredintat spre educație lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale, într-atât incât împaratul Maximian, care îi remarcase calitățile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular.
Însă, cum tânărul trecea în fiecare zi prin fața casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), acesta a ghicit, după ținuta lui, calitatea înaltă a sufletului său și l-a invitat într-o zi să intre și a început să-l învețe că știința medicală nu poate aduce decât slabă ușurare naturii noastre suferinde și sortită morții și că numai Hristos, singurul Doctor adevărat, a venit sa ne aducă Mântuirea, fara leacuri si fără plată.
Cu inima bătând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânărul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credinței. Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, găsi pe drum un copil, mort după ce fusese mușcat de o năpârcă. Judecând că venise momentul să probeze adevărul spuselor lui Ermolae, el chemă în ajutor Numele lui Hristos și pe dată copilul se ridică iar năpârca a murit. Atunci el a alergat la Ermolae și, plin de bucurie, ceru să primească fără întârziere Sfântul Botez.
Ramase apoi în preajma bătrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât în a opta zi. La intrebarile tatalui său, neliniștit, el răspunse că a rămas la palat, ținut de vindecarea unui om de pe lângă împărat. Pastrând încă secret botezul creștin, el arăta in acelasi timp o adâncă preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios, tatăl său, de zădărnicia închinării la idoli.
Dupa o vreme fu adus la el un senator orb care îl implora pe Pantoleon să îl vindece, caci își pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Încrezător în Hristos, care sălășluia de-acum în el cu putere, tânărul confirmă, în fata tatălui său uimit, că avea să il vindece prin harul Stăpânului său. Făcu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos și pe loc bărbatul își recăpătă vederea, nu numai a ochilor trupului ci și ai sufletului, căci el înțelese că Hristos l-a vindecat. Așa că fu botezat de Sfântul Ermolae, împreună cu Eustorgios, care nu după multă vreme adormi în pace.
Pantoleon a împărțit atunci moștenirea sa săracilor, a eliberat sclavii și s-a dedicat si mai vârtos îngrijirii bolnavilor, cărora nu le cerea în schimb decât să creadă în Hristos, cel venit pe pământ pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slăvit printre Sfintii Doctori fără de arginți).
Însă ceilalți doctori din Nicomidia începură să fie invidioși pe el și cum el îngrijise pe un Creștin, care tocmai fusese chinuit din ordinul împăratului, ei profitară de ocazie pentru a-l denunța la împăratul Maximian. După ce le-a ascultat, cu tristețe, plângerea împotriva protejatului său, împăratul l-a convocat pe cel care fusese mai înainte orb și îi puse intrebări despre ce mijloace folosise Pantoleon ca să ii redea vederea.
Însă, precum orbul din naștere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate că Pantoleon îl vindecase chemând Numele lui Hristos și că această minune îi adusese adevărata lumină, aceea a credinței. Furios, împăratul ceru să i se taie capul pe dată si trimise oameni să il găsească pe Pantoleon.
Când Sfântul se afla înaintea lui, i-a reproșat că a trădat încrederea acordată si l-a acuzat ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalți zei prin credința sa în Hristos, un om mort crucificat.
Sfântul ii răspunse că atât credinta cât și mila față de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogățiilor si onorurilor acestei lumi, plină de deșertăciune și pentru a-și intări argumentele ii ceru lui Maximian să îl pună la încercare.
Fu deci adus un paralitic, asupra căruia preoții păgâni spuseră incantațiile lor. Cum eforturile lor au rămas fără efect, Pantoleon își înalță rugăciunea către Dumnezeu și luând pe paralitic de mână, îl ridică în Numele lui Hristos. Numeroși păgâni, văzându-l pe om mergând plin de bucurie, crezură atunci în adevăratul Dumnezeu, în timp ce preoții păgâni insistau pe lânga împărat să fie ucis acest rival periculos.
Cum Maximian îi amintea chinurile la care cu câtva timp în urmă fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon raspunse că dacă un bătrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau să se arate curajoși în încercări. Nici măgulirile, nici amenințările neputând să il facă pe Pantoleon să își schimbe atitudinea, tiranul il încredință torturii. Legat de un stâlp, trupul îi fu sfâșiat cu gheare de fier, apoi rănile ii fură arse cu făclii aprinse. Dar Hristos, apărut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : „Nu te teme, copilul meu, căci sint cu tine și îți voi fi de ajutor în tot ceea ce vei suferi pentru mine”.
De indată torțele se stinseră iar rănile Sfântului fură vindecate. Apoi, fie scufundat în plumb topit, fie aruncat în mare legat de un pietroi, în toate încercările Domnul îl însoțea și il păzea nevătămat. După aceea fu aruncat fiarelor sălbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui, asemeni unor animale domestice.
Cit priveste împăratul, rămânând el mai sălbatec decât niste animale fără rațiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roată cu lame ascuțite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o înălțime în fața întregului oraș adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il eliberă pe slujitorul său de legături, iar roata strivi în rostogolirea ei un mare număr de necredincioși.
Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arată unde se ascundea Ermolae, căci Dumnezeu îi făcuse cunoscut că venise vremea, pentru el și stapânul sau, să-L marturiseasca si sa isi găsească în Mucenicie desăvârșirea.
Dupa moartea preamarită a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supuseseră, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru să ii vadă. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replică: „Ai spus adevărul fără să vrei, mincinosule, căci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!”.
Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat iar trupul să îi fie aruncat in foc.
Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care călăul își agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste în foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata îl mărturisiră pe Hristos. Pantoleon ii îndemna insa sa își îndeplinească datoria si mai spuse o ultima rugăciune. Un glas de sus ii răspunse: „Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum îndeplinită, porțile cerului îți sint deschise, cununa ta e pregatită.
Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon” (care înseamnă „prea milostiv”).
El își întinse grumazul iar când capul ii căzu, a curs lapte din gâtul lui, trupul său a devenit alb ca zapada iar măslinul uscat de care fusese legat a înverzit din nou, pe dată, și a rodit fructe din belsug.
Soldatii, carora li se dăduse ordin să arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor, care il îngropara cu pioșenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.
De atunci, Moaștele Sfântului Pantelimon nu au încetat să săvârșească vindecare și să aducă harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor și trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.
Tot în această zi, pomenirea senatorului orb care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon, și care de sabie s-a savârsit.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Antuza mărturisitoarea, cea din sfânta mănăstire a lui Mantiniu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici o sută cincizeci și trei, care în Marea Traciei s-au săvârșit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Manuel, care cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Hristodul, care era din Casandra, si a marturisit în Tesalonic la anul 1777, si care prin sugrumare s-a săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Citește și:
0 Comentarii