O femeie dintr-un cartier din Ploiești a fost stropită cu diluant, alergată și amenințată că va fi incendiată. Salvarea femeii a venit de la niște vecini care au primit-o în casă.
O femeie a fost stropită cu diluant, alergată cu bricheta și amenințată că va fi incendiată de către un vecin cu care intrase în conflict.
Citește și: Urgențe la Jandarmeria Argeș! 250 de apeluri privind urșii, în primele șase luni ale anului
Incidentul cumplit a avut loc în cartierul Mihai Bravu, din Ploiești, miercuri seară, arată Observatorul Prahovean.
Altercația, dar și ceea ce a urmat a speriat întregul cartier. O femeie care locuiește în blocul respectiv a relatat toată întâmplarea jurnaliștilor.
„Conflictele între cei doi sunt mai vechi. Aseară, totul a răbufnit. Victima, fostă femeie de serviciu în bloc, dar și vecină, a fost stropită cu diluant de către M.B, după care respectivul a alergat-o cu bricheta pentru a-i da foc. Norocul acesteia a fost că a bătut în ușa unor vecini care au primit-o în locuință. Suntem șocați, mai ales că, în trecut, în acest cartier, au mai fost conflicte grave”, a povestit cititoarea.
0 Comentarii