În primele șase luni ale acestui an, jandarmii argeșeni au răspuns la aproximativ 250 de apeluri la numărul unic de urgență 112 în legătură prezența urșilor în zonele populate, înregistrându-se astfel o creștere semnificativă (de aproximativ 80%) față de perioada similară a anului trecut – se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș.
Citește și: Ideea lui Dumitru Grecu, patronul de la „Valea cu Peşti”, prezentată ministrei Mediului: „Cu ocazia relocărilor ar putea să sterilizeze ursoaicele”
Potrivit sursei citate, jandarmii de la Postului Montan Arefu execută zilnic patrulări preventive în zonele cu risc ridicat, inclusiv pe Transfăgărășan, și intervin la solicitările primite prin apel la 112, pentru îndepărtarea animalelor sălbatice care pot pune în pericol viața persoanelor.
Totodată, jandarmii montani îi informează și îi îndrumă pe turiștii și cetățenii care tranzitează zona montană, în scopul prevenirii incidentelor și creșterii gradului de conștientizare.
„De asemenea, Jandarmeria Argeș a relaționat cu primarii unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora au fost înregistrate incidente legate de apariția urșilor în gospodării, precum și cu administratorii fondurilor cinegetice, în vederea monitorizării permanente a situației operative și oferirii unui răspuns prompt pentru prevenirea oricăror riscuri față de viața și integritatea persoanelor” – se mai arată în comunicatul Jandarmeriei Argeș.
Pentru prevenirea situațiilor de pericol din județul Argeș, unde a fost semnalată prezența urșilor, jandarmii le recomandă cetățenilor următoarele:
– dacă vă aflați în tranzit pe DN 7C, nu opriți în zone în care acest lucru este interzis și nu oferiți hrană animalelor sălbatice;
– dacă aveţi de gând să campaţi cu cortul, nu o faceţi în locuri izolate;
– asiguraţi-vă că montaţi cortul într-o zonă de campare şi că nu ţineţi mâncare în acesta;
– nu părăsiţi niciodată traseul marcat astfel minimizând riscul de a vă întâlni cu animalele sălbatice;
– nu mergeţi singur pe munte;
– în cazul în care întâlniți animale sălbatice nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni.
0 Comentarii