Web Analytics
scris luni, 19.06.2017

Ce punct din Argeş se află exact la jumătatea distanţei dintre Polul N şi Ecuator

01 BoroiuProf. univ. dr. ing. Alexandru Boroiu de la Universitatea din Piteşti a realizat o lucrare de cercetare ce vine să demonteze un mit ce ne-a fost inoculat încă din şcoală: acela că Paralela 45º se află la jumătatea distanţei dintre Pol şi Ecuator. Ei bine, profesorul a demonstrat prin calcule matematice care ţint cont de faptul că pământul nu este, în realitate, perfect rorund, că lucrurile nu stau chiar aşa şi că Paralela   mijlocie are, de fapt, coordonatele: 45° 08’ 37,8’’ N.

Ce punct din Argeş se află exact la jumătatea distanţei dintre Polul N şi Ecuator

Asta demontează afirmaţii precum “Cascada Bigăr se află la jumătatea distanţei dintre Polul Nord şi Ecuator” sau că paralela mijlocie ar trece prin apropierea localităţilor Ciclova Română, Baia de Aramă, Băicoi şi Sulina.
De fapt, Curtea de Argeş, Buzău şi Horezu sunt la jumătatea acestei distanţe. Astfel, în municipiul Curtea de Argeş, paralela mijlocie secţionează chiar artera principală din oraş – B-dul Basarabilor. În municipiul Buzău, paralela mijlocie trece prin faţa gării feroviare, practic chiar prin piaţeta din faţa gării. În oraşul Horezu paralela mijlocie urmează chiar strada principală, cu atelierele şi magazinele meşterilor olari etc.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...