Web Analytics
scris sâmbătă, 12.07.2025

Amendat în Argeș pentru un ponei

Vineri, 11 iulie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș s-au sesizat din oficiu ca urmare a unei postări în mediul online ce ilustra un bărbat ce încearcă să ridice un ponei în două picioare, aspect cu potențial de a provoca suferițe animalului.

Amendat în Argeș pentru un ponei

Citește și: Trafic de droguri de mare risc la Bascov. Două persoane reținute și una în arest la domiciliu

Ca urmare a aspectelor constatate, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor. Polițiștii au mai stabilit că animalul aparținea unui bărbat de 37 de ani, din Budeasa.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din Mihăeșt. care ar fi participat la o expoziție de cabaline, sâmbătă, 5 iulie, în comuna Hârtiești, unde ar fi vrut să achiziționeze un ponei, fapt pentru care a încercat ridicarea poneiului în două picioare, moment în care animalul s-a dezechilibrat și a căzut.

La examinarea de specialitate a reieșit că poneiul se află într-o stare de întreținere bună și nu avea urme de violență sau rănire la nivelul corpului, împrejurări în care nu s-a impus un ordin de plasare în adăpost – se mai arată în comunicatul IPJ Argeș.

Verificările au relevat și faptul că poneiul nu este microcipat, fapt pentru care bărbatul de 37 de ani a fost sancționat contravențional conform HG 984/2005 privind contravențiile la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, totodată fiindu-i prelucrate acestuia prevederile legale incidente – potrivit IPJ Argeș.

În acest context, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș reiterează importanța respectării legislației în domeniul protecției animalelor și transmit proprietarilor și deținătorilor de animale următoarele recomandări:

Evitați orice comportament care poate cauza suferință animalelor! Manipularea și acțiunile asupra animalelor trebuie făcute cu grijă și responsabilitate, astfel încât să nu le cauzeze vătămări.

Microciparea este obligatorie pentru animalele din speciile reglementate de legislația sanitar-veterinară. Lipsa identificării animalelor prin microcip îngreunează intervenția autorităților în cazuri de neglijență, abandon sau abuz, iar totodată poate atrage sancțiuni.

Asigurați îngrijire, adăpost și hrană adecvate animalelor și informați-vă cu privire la obligațiile legale ce vă revin ca deținători de animale. Polițiștii specializați din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, dar și medicii veterinari, pot oferi sprijin informativ pentru o îngrijire corespunzătoare a animalelor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...