PSD vine cu mai multe propuneri de măsuri privind reducerea cheltuileilor, pentru Pachetul 2 de măsuri fiscale anunţat deja de premierul Ilie Bolojan. Astfel, social-democraţii vor limitarea drastică a veniturilor membrilor din CA-uri, creşterea impozitării pe criptomonede sau monede virtuale şi niciun spor pentru şefii de la stat.
Citește și: Un TIR cu pui s-a răsturnat la Cotmeana
PSD propune mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, care să fi incluse în Pachetul 2 de măsuri fiscale. Social-democraţii vor limitarea drastică a veniturilor membrilor din consiliile de administraţie ale companiilor de stat.
”În momentul de faţă se acordă până la 3 salarii medii pe ramură. Considerăm că un singur salariu mediu pe ramură este mai mult decât suficient în această perioadă de austeritate bugetară”, subliniază PSD. PSD propune şi interzicerea prezenţei unei persoane în mai multe consilii de administraţie, pentru că altfel, doar prin reducerea indemnizaţiei, nu se rezolvă problema.
”Vom vedea aceleaşi persoane că apar mai multe consilii şi în final vor cumula aceiaşi bani. De aceea trebuie să se interzică explicit calitatea de membru în mai multe consilii”, arată social-democraţii. PSD vrea şi creşterea impozitării pe criptomonede sau monede virtuale la nivelul impozitării pe dividende şi eliminarea scutirilor care exisă în prezent (scutirea a 200 de lei din câştigurile de până la 600 de lei/an).
”Acest lucru este trecut deja în programul de guvernare, iar dacă Guvernul Bolojan a decis să crească impozitul la dividende la 16%, atunci acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi la câştigurile obţinute din tranzacţiile cu criptomonede”, menţionează PSD.
0 Comentarii