Web Analytics
scris marți, 08.07.2025

Restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj din cauza caniculei, marți

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea a anunțat că mașinile cu masa mai mare de 7,5 tone, cu excepția vehiculelor care efectuează transporturi de persoane și în regim de urgență sau de intervenție, vor avea interdicție de circulație pe drumurile naționale din acest județ marți, între orele 12:00 și 20:00.

Restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj din cauza caniculei, marți

Potrivit reprezentanților instituției, măsura a fost dispusă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în contextul Codului Roșu de caniculă valabil în județ zilele acestea.

Citește și: Pitești: Puncte de prim ajutor și de distribuire a apei potabile în perioadele de caniculă

”Măsura este necesară pentru protejarea infrastructurii rutiere pe timp de caniculă și prevenirea producerii de evenimente rutiere grave. Sunt exceptate de la aceste restricții următoarele categorii de transport: transporturile de persoane; transporturile de animale vii și produse perisabile; transporturile în regim de urgență sau intervenție (e.g. echipamente de prim ajutor, apă, alimente, carburanți etc.); transporturile poștale și funerare; vehiculele specializate pentru salubrizare și tractare; transporturile aferente exercițiilor militare; transporturile de produse agricole sau alimentare, inclusiv apă îmbuteliată, băuturi și produse de panificație; utilajele proprii sau închiriate de CNAIR implicate în lucrări contractate”, au precizat reprezentanții Poliției Vâlcea.

Agenții Serviciului Rutier Vâlcea le recomandă șoferilor vizați să se informeze din timp asupra stării drumurilor și a condițiile meteo și să-și planifice traseele în funcție de aceste restricții de circulație, care se vor aplica și pe sectoarele de autostradă, drumuri expres și drumuri naționale din județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Călărași, Ialomița și Buzău.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...