Web Analytics
scris luni, 07.07.2025

Puii ursoaicei împușcate pe Transfăgărășan, abandonați de autorități pe marginea drumului

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, susține că nu este responsabilitatea ministerului pe care îl conduce să ia decizii legate de puii ursoaicei de pe Transfăgărășan care a fost împușcată după ce a ucis un motociclist italian. Buzoianu a declarat, la Antena 3 CNN, că autoritățile locale sunt cele care trebuie să aprobe transferul puilor la sanctuarul din Zărnești.

Puii ursoaicei împușcate pe Transfăgărășan, abandonați de autorități pe marginea drumului

„În mod normal, ar fi trebuit să fie convocat un consiliu local pentru situații de urgență. Am primit acum o oră o înștiințare de la prefectul județului că este nevoie de această relocare. Acum suntem în proces de redactare a ordinului. Mi-ar fi plăcut să știm mai din timp că acești pui sunt acolo”, spune Buzoianu.

Citește și: InfoCons pe litoral : Salată Caesar cu până la 20 aditivi alimentari și 354.05 kcal

Cei trei pui au fost văzuți și fotografiați de turiști exact în locul în care mama lor a fost împușcată acum trei zile. În acest moment, mai multe organizații non-guvernamentale încearcă să facă tot posibilul pentru a-i proteja.

„Procedura s-a blocat la autoritățile locale, pentru că, în primul rând, este interzis prin lege ca o ursoaică cu pui să fie împușcată. Trebuia relocată. Trebuia găsită o altă soluție”, precizează Cristina Lapis, fondatoarea sanctuarului de urși de la Zărnești.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...