Web Analytics
scris sâmbătă, 05.07.2025

Directorul Muzeului Golești, Iustin Dejanu, și-a condus astăzi tatăl pe ultimul drum. Argeșul rămâne mai sărac cu un suflet luminos

Directorul Muzeului Golești, Iustin Dejanu, și-a condus astăzi pe ultimul drum tatăl, profesorul Daniel Dejanu, înconjurat de rude, prieteni și colegi.

Directorul Muzeului Golești, Iustin Dejanu,  și-a condus astăzi tatăl pe ultimul drum. Argeșul rămâne mai sărac cu un suflet luminos

Slujba de înmormântare, oficiată de un sobor de preoți în frunte cu arhimandritul Caliopie Ichim, a avut loc la Biserica Sf. Voievozi-Bolnița, din Curtea de Argeș.

Într-o cuvântare emoționantă, preotul paroh Nicolae Arsene a creionat personalitatea profesorului Dejanu și tot ceea ce a realizat acesta pe tărâmul cultural. A fost cadru didactic dar și redactor în presa scrisă și la radio, modelând caractere și împărtășind frumosul din sufletul său.

Citește și Rostirea lui Calinic. Fascinaţia pentru Eminescu, Iorga şi Brâncuşi

A fost îndrăgostit de Eminescu și Veronica Micle, cercetându-le operele și publicând volumul „Iubirile lui Mihai Eminescu”. Iar înainte de a „pleca”, lucra la o monografie – document, Istoria Casei de Cultură din Curtea de Argeș, de la înființare, până în 1989. „Un om rar, alături de care dialogul devenea reflecție.

Cu plecarea sa, Argeșul rămâne mai sărac cu un suflet luminos. Dar poate că profesorul Dejanu nu a plecat cu totul, poate doar s-au retras puțin, ca un vers care așteaptă liniștea deplină pentru a fi înțeles…”, și -a încheiat cuvântul de adio, părintele Arsene.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...