Web Analytics
scris joi, 03.07.2025

Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (47). Senatorul Mihai Coteţ: „Sunt vinovaţi!”

La finalul lunii octombrie 2018, soția inginerului silvic Sever Pahonțu, fosta judecătoare Gabriela Pahonțu, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, într-un interviu acordat Jurnalului, a acceptat să vorbească despre infernul la care a fost supus acesta în cadrul serviciului de la Direcția Silvică Argeș, sub conducerea lui Armand Chiriloiu. Regim sancționatoriu halucinant, ca urmare a neintervenției ing. silvic Sever Pahonțu la soția sa, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, pentru „optimizarea” dosarului în care a fost condamnată la închisoare cu executare Alina Chiriloiu, soția directorului Armand Chiriloiu.

Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (47). Senatorul Mihai Coteţ: „Sunt vinovaţi!”

În final, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu a decedat de cancer din cauza stresului și a torturii permanente, fizice și psihice, de la locul de muncă. Reamintim că ing. silvic Sever Pahonțu, ajuns în condiția efectivă de muribund, a scris un memoriu-denunț prin care a adus această situație la cunoștința autorităților publice, adică Prefectura Argeș, Consiliul Judeţean Argeș și RA Romsilva, rămas fără nicio reacție din partea acestora până în ziua de azi, împotriva legii și a bunului simț.
În memoriul său, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu explică tortura suferită la locul de muncă: „Începând cu anul 2012, mi s-au aplicat numeroase sancțiuni disciplinare, tocmai pentru că în contractul colectiv de muncă există prevederea conform căreia salariatului care are trei sancțiuni disciplinare definitive i se desface contractul de muncă. Am contestat toate aceste sancțiuni în instanță și am câștigat definitiv […]
De asemenea, directorul Direcției Silvice, Armand Chiriloiu, a formulat împotriva mea 5 plângeri penale […] Evident că am contestat și această măsură abuzivă, am câștigat definitiv în instanță și în baza hotărârii judecătorești am fost reintegrat în funcție […] Din anul 2012 nu am primit calculator în dotare pentru întocmirea situațiilor cerute de fișa postului, colegilor fiindu-le interzis să-mi permită accesul la calculatoarele lor.
În luna octombrie 2015, am fost mutat forțat cu biroul în camera/magazia îngrijitoarei de ocol, unde încălzirea nu funcționează corespunzător și unde sunt depozitate materialele de curățenie”.

În ce privește decesul funcționarului public ing silvic Sever Pahonțu, se conturează clar cauza în urma declarației medicului Cătălin Cârstoiu: „Sever Pahonţu a avut în 2016 două internări în Spitalul Universitar. Afecţiunile sale puteau fi provocate de stres la locul de muncă”.
Mai există o acuzație publică gravă, aberantă, ca într-un film de groază, cu privire la faptul că directorul Chiriloiu a interzis participarea funcționarilor publici din subordine la înmormântarea colegului lor. L-am întrebat despre această acuzație pe directorul Chiriloiu, însă acesta nu răspunde, împotriva propriului interes. Poate că nu e adevărat, poate a fost și el la înmormântarea colegului Sever Pahonțu, cum ar fi fost normal. Referitor la această acuzație, fostul şef al Direcţiei Silvice Argeş, Gheorghe Davidescu, a declarat: „Am fost la înmormântarea lui Sever Pahonţu, dar din păcate nu am văzut niciun coleg pe acolo, absolut niciunul, deci teroarea şi-a făcut efectul”.

În continuare, campania de presă încearcă să lămurească de ce instituții publice ale statului român nu își fac datoria, astfel încât opinia publică să afle cauza morții funcționarului public ing. silvic Sever Pahonțu. Repetăm, poate directorul Chiriloiu nu are nicio vină și funcționarii publici din instituțiile publice, plus poliția și procuratura, prefăcându-se că îl acoperă doar sporesc gradul de acuzare!

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (46) . Subprefectul Marius Pârvu: „Dacă există suspiciune că ar fi fapte de natură penală, atunci îndreptăm petiţiile către Parchet”

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (45). Bogdan Minciunescu: „Petiţia critică pleca urgent, pentru că, altfel, puteau să moară oameni sau se puteau întâmpla nenorociri!”

„Pentru mine e clar că trebuie să primiți un răspuns”

Campania noastră de presă continuă, de această dată cu un parlamentar de Argeș, și anume cu senatorul liberal Mihai Coteț, membru în Comisia pentru afaceri europene, dar și în Comisia pentru buget, finanțe, în Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat etc. L-am întrebat pe dl senator de ce nu-și fac datoria instituții ale statului, care nu răspund demersurilor noastre legale de a afla adevărul în cazul morții unui om, a inginerului silvic Sever Pahonțu.
Pornind de la memoriul-denunț al acestuia, cu acuzații deosebit de grave, memoriu despre care nici Prefectura, nici Consiliul Județean Argeș nu ne spun ce au făcut cu el, l-am întrebat pe dl Coteț ce traseu trebuie să aibă astfel de documente, petiții. „Sunt membru și la Comisia de buget-finanțe și acolo primim petiții pe zona asta din partea unor oameni sau din partea anumitor societăți, pe investiții, pe asigurări ș.a.m.d. Pentru petiții este un regulament instituțional. Eu trebuie să transmit pe canalul instituțional. Cât privește o petiție de genul la care faceți referire, nu este normal ca o instituție (Prefectura sau Consiliul Județean – n.r.) să nu vă răspundă. Nu cred că cineva cu capul pe umeri și care are habar de ce înseamnă legislație poate considera că este normal să nu-ți răspundă o instituție de genul ăsta!” – ne-a declarat senatorul liberal de Argeș.

Am insistat, repetându-i d-lui Mihai Coteț că aici e vorba de moartea unui om și că instituțiile acestea importante ascund adevărul. „Da, este grav dacă cineva își permite să nu răspundă la o astfel de solicitare! Mă rog, și în ideea în care o duci către departamentul juridic, că până la urmă e o chestiune care ține de legalitate, și voi vreți un răspuns care să fie pertinent, susținut pe baza legii… Deci, pentru mine e clar că nu este în regulă și că voi trebuie să primiți un răspuns. Părerea mea e că trebuie să insistați și să vă adresați organelor legale competente, care pot să vă ajute din acest punct de vedere” – ne-a spus Mihai Coteț.

„Sunt vinovați”

Dar, domnule senator, aceste instituții, pentru că nu ne răspund, sunt vinovate! Pentru că încalcă legea – am continuat noi.

– Bineînțeles. Legea este aceeași pentru toată lumea. Normal, conform legii, și măcar pe 544 (legea accesului la informații de interes public – n.r.), sunt obligați să vă răspundă!

Dar nu ne răspund! Și atunci?

– Atâta timp cât nu răspund, conform legii, măcar pe 544, normal că sunt vinovați. Acum, nu știu ce repercusiuni sunt din punctul ăsta de vedere în legislația românească, dar, bineînțeles, adevărul ăsta e: trebuie să răspunzi! – a conchis senatorul liberal Mihai Coteț.

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (44). Emil Ţâroiu, fost inspector ITM: „Am fost împreună cu Sever când a depus memoriul”

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (43). Ciprian Berevoianu: „Dacă acea petiţie trebuie redirecţionată către alte instituţii, termenul este de cinci zile, cu anunţarea petentului”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...