Una dintre problemele de care se preocupă de mai mult timp deputata Alina Gorghiu, președintă a PNL Argeș, este violența împotriva femeilor, subiect despre care a vorbit și luni, 23 iunie, în cadrul unui eveniment dedicat drepturilor omului.
Citește și: Centrale fotovoltaice pentru două comune din Argeș
„Când vorbim despre drepturile omului în România, există un subiect care arde: violența împotriva femeilor. Am vorbit despre asta în cadrul unui eveniment dedicat drepturilor omului organizat de Asociația Dăruire Apreciere Responsabilitate (DAR) condusă de Cristina Herea și la care a răspuns și US Institute of Diplomacy and Human Rights.
Vedem cazuri de tinere de 22–23 de ani, însărcinate sau deja mame, ucise în stradă, în plină zi. Este una dintre cele mai grave forme de încălcare a drepturilor fundamentale. Protecția femeilor nu e o favoare, este o obligație a statului român.
Victimele trebuie să se poată elibera la timp de agresori. Trebuie să poată cere ajutor chiar dacă nu au bani, sprijin sau curaj. Să fie ajutate. Iar agresorii trebuie să fie ținuți departe și sancționați.
România a progresat în ultimii ani, dar victimele trebuie să cunoască noile legi:
Introducerea Ordinului de protecție extins în 2024 a fost o măsură importantă pentru combaterea violenței.
Tot anul trecut, Ministerul Justiției a început eliberarea voucherelor pentru victimele infracțiunilor, cu banii confiscați de la infractori.
Anul acesta, Parlamentul a votat proiectul „România fără violență” prin care a mărit pedepsele pentru „loviri și alte violențe”, fapta penală întâlnită cel mai des în violența domestică.
Au fost introduse sancțiuni mai dure pentru cei care încalcă în mod repetat ordinele de protecție.
Am depus în Parlament acum puțin timp un proiect de lege prin care se vor elimina taxele judiciare de timbru pentru victimele violenței domestice. Este inacceptabil ca o femeie să se vadă în situația de a locui cu agresorul doar pentru că nu-și permite partajul.
Apel pentru supravegherea electronică a agresorilor
Important: lansez un apel către victimele violenței domestice de a accepta, la nevoie, supravegherea electronică a agresorilor, pentru că le poate salva viața. Sunt încă multe cazuri în care victimele refuză!
Mulțumesc Asociației DAR pentru că luptă de mult timp pentru drepturile și libertățile mamelor abuzate și ale copiilor din familiile cu istoric de abuz!” – a transmis deputata PNL de Argeș Alina Gorghiu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

0 Comentarii