În ziua de 20 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări a rezultat că seara zilei de 12 iunie, o femeie de 28 de ani, din Băbana, în timp ce se afla în fața unui magazin din satul Păuleasca, comuna Micești, pe fondul unei neînțelegeri mai vechi cu fostul concubin, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect metalic tip levier, unui bărbat de 33 de ani, din comuna Pietroșani, amenințându-l cu moartea și provocând distrugeri la geamurile unui buldoexcavator, proprietatea persoanei vătămate, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
Citește și Un piteștean s-a urcat în mașina fostei iubite, deși avea ordin de protecție. A ajuns în arest
Totodată, femeia ar fi fost încurajată și îndemnată de actualul concubin, un bărbat de 49 de ani, din Micești, care în prezent este cercetat pentru complicitate și instigare la infracțiunile săvârșite de femeie. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă de control judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
0 Comentarii