În ziua de 20 Iunie 1997 a fost inaugurat, în fosta închisoare de la Sighetu Marmaţiei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei („Memorialului Sighet”).
Memorialul e format dintr-un muzeu, situat în fosta închisoare politică din Sighetu Marmației și un Centru internațional de studii asupra comunismului cu sediul în București. A fost gândit și inițiat încă din 1992 de către președinta de la acea dată a Alianței Civice, Ana Blandiana, și realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan și o prestigioasă echipă de istorici, arhitecți, constructori și designeri.
Memorialul Sighet este unul dintre cele 9 situri desemnate pentru a primi Marca Patrimoniului European care se acordă acelor situri europene ce marchează sau simbolizează lupta pentru istoria, integrarea, idealurile şi valorile europene. În ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegații de experți au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a întocmit, în 1995, un studiu-raport și a luat Memorialul sub egida sa. Memorialul a fost declarat „ansamblu de interes național”, printr-o lege specială din 12 iunie 1997.
În 1998 Consiliul Europei a așezat Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.
Citește și: Nicușor Dan nu ar fi absolvit cursurile Universității Sorbona din Paris. Ce spune prestigioasa instituție
0 Comentarii