Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, a primit la Senat un grup de liceeni curioși să descopere ce înseamnă activitatea parlamentară. Tinerii vor fi prezenți timp de patru zile în comisii și la discuțiile din grupul PNL, dar și la dezbaterile din plen.
„Am discutat despre rolul senatorilor în procesul legislativ, despre ce înseamnă munca în comisiile de specialitate, dar și despre mult prea lungul drum al proiectelor de lege, de la redactare și până la implementare. Le-am vorbit despre responsabilitatea de a lua decizii care influențează viața cetățenilor, dar și despre lupta cu birocrația și inerția statului. Dar, mai ales, am vorbit despre importanța implicării civice încă de la o vârstă fragedă. Ne-am asigurat că știu că vocea lor contează, că face diferența. Îmi doresc să îi văd cât de curând implicați în comunitățile lor – poate chiar ca viitori lideri, parlamentari sau activiști”, a declarat Mihai Coteț.
M.S.
Citește și Mihai Coteț: „Sprijinul nostru pentru Republica Moldova și Ucraina este mai puternic ca oricând”
0 Comentarii