Web Analytics
scris luni, 16.06.2025

De câte ori poţi da Bacul. Câte încercări sunt gratuite

Examenul de Bacalaureat este un pas important la finalul liceului. Acesta este necesar pentru a obține diploma care îți dă voie să te înscrii la facultate sau să aplici pentru anumite locuri de muncă.

De câte ori poţi da Bacul. Câte încercări sunt gratuite

Citește și: Nicușor Dan nu ar fi absolvit cursurile Universității Sorbona din Paris. Ce spune prestigioasa instituție

În România, dacă nu iei bacalaureatul din prima încercare, nu este nicio tragedie. Ai dreptul să încerci din nou. Fiecare probă la care nu ai reușit poate fi repetată de până la cinci ori, conform regulilor actuale. Asta înseamnă că, dacă ai picat una sau mai multe probe,te poți înscrie la următoarea sesiune de bac  și să încerci din nou doar acele materii, nu tot examenul de la zero.

Bacalaureatul are două sesiuni conform calendarului: una vara, în lunile iunie-iulie, și una în toamnă, în august-septembrie. Dacă ai picat la prima sesiune, poți participa la a doua. Dacă nu reușești nici atunci, mai poți reveni în anii următori, tot în aceste două sesiuni anuale. Important este că ai cinci șanse în total pentru fiecare probă, indiferent în câți ani le consumi.

Care este taxa de înscriere la Bacalaureat

Dacă ești la prima încercare de Bacalaureat, sau chiar la a doua (de exemplu, dacă dai din nou în toamnă), nu plătești nimic. Examenul este complet gratuit în aceste două situații, indiferent dacă ai terminat liceul anul acesta sau cu mai mult timp în urmă.

Însă, dacă ajungi să dai Bacul pentru a treia oară, atunci va trebui să plătești o taxă. Aceasta este stabilită în fiecare an de Ministerul Educației. În 2025, taxa este de 499 de lei pentru toți cei care susțin din nou toate probele, scrise și orale. În anii trecuți, taxa a fost puțin mai mică: 464 lei în 2024 și 435 lei în 2023.

Dacă ești la a treia încercare sau mai mult, atunci când te înscrii la Bac, ți se va spune exact cum să faci plata. De obicei, banii se achită fie la secretariatul școlii unde dai examenul, fie prin bancă, în contul inspectoratului școlar din județul tău. Este important să faci plata înainte de începerea probelor și să aduci dovada (chitanță sau ordin de plată) la dosarul de înscriere.

Unii candidați au trecut deja unele probe în sesiunile anterioare și mai au de dat doar una sau două. În acest caz, nu plătesc 499 lei, ci o sumă mai mică, în funcție de câte examene mai au. De exemplu, dacă mai ai doar două probe, și în județul tău se plătește 100 lei pentru fiecare, atunci vei achita 200 lei. Fiecare inspectorat școlar decide cât costă o probă, dar de regulă e o sumă între 50 și 100 de lei pe disciplină, scrie Edupedu.ro

Oricine este la prima sau a doua încercare de Bac nu trebuie să plătească nimic. Nu contează dacă ai dat examenul anul acesta sau cu câțiva ani în urmă. Se ia în calcul doar de câte ori ai participat efectiv la Bac, nu în ce ani. De exemplu, dacă ai dat Bacul prima dată în iunie și apoi în toamnă, nu plătești nimic. Abia dacă îl mai dai și anul viitor, vei plăti taxa stabilită atunci.

Citește și: Calendar admitere la liceu 2025. Când începe înscrierea

 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită