Web Analytics

articol scris vineri, 06 iunie 2025

„Brânză” din dosarul „Cheresteaua” a scăpat şi din ancheta penală de lovire a unei femei

În 2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș a început urmărirea penală cu privire la Andrei Ion, zis „Brânză”, pentru amenințare, lovire sau alte violențe. În aprilie 2025, aceeași unitate de parchet a dispus renunțarea la urmărirea penală și clasarea cauzei privind infracțiunea de amenințare, lovire sau alte violențe pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală (?!) Dumneavoastră ce înțelegeți de aici? În fine, poate vor desluși tâlcul judecătorii care vor trebui să judece contestația făcută de reclamantă la respectiva ordonanță.

După ce medicii legiști stabilesc 30 de zile de îngrijiri medicale în 2022, doi ani mai târziu se răzgândesc și spun că erau suficiente 4-5 zile

Și nu este singura dilemă din actele oficiale emise de funcționari ai statului. Iată, de exemplu, în certificatul medico-legal din 2022, Serviciul Județean de Medicină Legală Argeș, Cabinetul Medico- Legal Curtea de Argeș, concluzionează că femeia prezintă leziuni traumatice posibile produse prin lovire cu un corp dur. Leziunile pot data din 04.05.2022 (data altercației, n.red.) și necesită circa 30 (treizeci) de zile de îngrijire medicală. După aproape trei ani, la sfârșitul lui august 2024, același Serviciu Județean de Medicină Legală, însă de această dată vorbim despre legiștii de la Pitești, constată, după reinterpretarea filmelor radiologice înaintate și examinarea medico legală a Elenei Tudor şi infirmă concluziile anterioare ale colegilor legiști din Curtea de Argeș. Legiștii de la Pitești susțin acum că gravitatea leziunii traumatice poate fi evaluată numai la 4-5 zile de îngrijiri medicale, însă admit că există leziunea traumatică de la mâna dreaptă, dar nu se pot face aprecieri privind intensitatea loviturilor.
„Radiografii din 06.05 2024? Alte radiografii nu s-au mai făcut. Medicii nici nu m-au văzut, a intrat doar polițaiul. Eu am fost de acord și cu detectorul de minciuni, însă ei au refuzat. Am rămas traumatizată, fac atac de panică numai când îl văd pe Brânză”, mai spune victima care ne-a vizitat din nou la redacție, săptămâna trecută, spunând că a fost nedreptățită și calvarul ei continuă.

Andrei Ion, nemulțumit, la rândul său, de medicii legiști: „Doctorița aia mi-a dat și mie acum vreo 20 de ani un certificat medical, tot pe 30 de zile, fără să am nimic…”

Contactat de „Jurnalul de Argeș” pentru un punct de vedere, Andrei Ion s-a declarat satisfăcut de ordonanța de clasare însă are, la rândul său, o nemulțumire legată de contrazicerile medicilor legiști:
„A ieșit adevărul la iveală! Dar să vedem ce o să iasă cu doctorii acum?! Că și eu le-am făcut plângere. Nu se poate, eu nu am atins-o și ea apare cu certificat medical de 30 de zile?! Doamnă, eu nu am atins-o, nu să dau în ea, nu am atins-o, vă jur! Deci adevărul a ieșit la iveală și mai trebuie multe adevăruri să iasă la iveală. Eu am cerut expertiza medicală. Dacă a fost nemulțumită, trebuia să ceară și ea contraexpertiza la Mina Minovici, dar nu a cerut-o. Acum sunt aparate care spun cu exactitate. Ea nu a avut niciun martor să spună că eu am dat în ea! Doctorița aia mi-a dat și mie acum vreo 20 de ani un certificat medical, tot pe 30 de zile, fără să am nimic…”

ÎCCJ i-a şters lui ”Brînză” cei 10 ani de închisoare la care îl condamnase Curtea de Apel Piteşti

Ion Andrei fusese condamnat de Tribunalul Argeș, la sfârşitul anului 2021, la 7 ani şi 6 luni închisoare. În apel, liderul Clanului „Brânză“ a scăpat de o parte din acuzaţii, legate de tăieri ilegale de arbori şi spălare de bani, pentru care a intervenit amnistia ori prescripţia. Curtea de Apel Pitești a majorat, însă, la 10 ani, pedeapsa principală dispusă de primă instanţă, pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
Asta în 2022. Apoi, surpriză totală, un an mai târziu, ÎCCJ îi șterge cei 10 ani de executare și îl pune în libertate. Ion Andrei, zis Brânză, a fost achitat pentru evaziune fiscală „pentru că fapta nu există sau nu a fost realizată cu vinovăția prevăzută de lege”

Citește și Femeia care îl acuză pe Brânză că a bătut-o i-a făcut plângere penală şi pentru distrugere şi furt de arbori

Citește și Lovitură de teatru a ÎCCJ în Dosarul „Cheresteaua”! Brânză a fost achitat și iese din pușcărie!

Citește și Fostul şef al OS Domneşti şi OS Aninoasa vorbeşte despre prima de pensionare de 127.000 lei

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Escapade de weekend și ritualuri care merg cu tine

Spre deosebire de o vacanță lungă, o escapadă de weekend nu lasă loc pentru acomodare, acele câteva zile trec înainte […] Citește!

FC Argeș – Dinamo 2-1

Etapa a 15-a din SuperLiga a programat astăzi, la Mioveni, partida dintre FC Argeș și Dinamo , care s-a terminat […] Citește!

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Ogăriţă împuşcată în cap şi puiul ei, adoptaţi în Austria. Juliei i se va face reconstrucţie facială

Julia și Romeo au fost salvați în situație de urgență la un apel telefonic din partea unor iubitoare de animale […] Citește!

Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la cea mai frumoasă reușită a etapei din Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia din Conference League, iar golul marcat de Nicușor […] Citește!

Vremea se încălzește în România la mijlocul lunii noiembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va începe să se încălzească treptat în România, după o perioadă cu temperaturi scăzute. Potrivit prognozei publicate de meteorologi […] Citește!

Trei vaci, diagnosticate cu rabie în Suceava. Zece persoane au fost vaccinate de urgență

Alertă sanitar-veterinară în județul Suceava, după confirmarea a trei cazuri de rabie la bovine din două gospodării, în comunele Vulturești […] Citește!

24 de trenuri Regio Călători, suspendate din cauza datoriilor către CFR. Ce rute sunt afectate

24 de trenuri operate de compania privată Regio Călători au fost suspendate începând de joi, 5 noiembrie 2026, din cauza […] Citește!

Judecătorul care l-a condamnat pe Daniel Chițoiu a demisionat din conducerea Curții de Apel Pitești

Judecătorul Costin Andrei Stancu, unul dintre magistrații sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în urma condamnării lui Daniel Chițoiu […] Citește!

Update-Argeș. Rețineri și arestări după destructurarea unui grup infracțional organizat

IPJ Argeș a revenit cu informații după cele 65 de percheziții domiciliare efectuate, marți, 3 noiembrie, de polițiștii Brigăzii de […] Citește!

Un câmpulungean, în vizorul polițiștilor pentru transporturi de lemne cu destinații fictive

Un bărbat de 51 de ani, din Câmpulung, este cercetat într-un dosar penal privind infracțiuni la regimul silvic, după ce […] Citește!

Video-Argeș. Percheziții și audieri în dosare de evaziune fiscală și înșelăciune

Vineri, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete