Web Analytics

articol scris joi, 05 iunie 2025

Şi dă-i, şi luptă! Ca să nu piardă iar bani cu nemiluita, Câmpulungul merge în instanţă cu avocaţi plătiţi din bugetul local

Cu adevărat se poate spune că cineva bagă ceva în fondurile guvernamentale și europene destinate Câmpulungului! Istoria recentă a evidențiat cazuri de eșecuri dezastruoase precum cel al consolidării clădirii Palatului Culturii și cel al mega-proiectului de reabilitare a centrului istoric, iar acum au dat buzna în neisprăvire sau restituiri de bani proiecte implementate prin Grupul de Acțiune Locală. Ca să nu mai facem precizări legate de noua hală a pieței agroalimentare.

Dar Câmpulungul nu se lasă, de data aceasta! Dacă i se cer înapoi fonduri europene sau i se refuză cereri de rambursare, integral sau parțial, municipiul merge până-n pânzele albe să-și caute dreptatea. Pânze albe găsite acum la Curtea de Apel București, acolo unde sunt pe rol cinci procese deschise împotriva Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene.
Născută cu forcepsul pe vremea lui Liviu Țâroiu, asociația Grupul de Acțiune Locală Câmpulung Muscel s-a aruncat cu capul înainte în sacul cu fonduri europene, multitudine de proiecte de investiții fiind inițiate și puse în implementare. Doar că lucrurile nu au mers și nu merg lipsite de probleme, la finalul lui 2024 Câmpulungul trezindu-se cu note de respingere a unor cereri de rambursare. Cei de la Direcția Generală pentru Dezvoltare Regională, Inovare și Societate Digitalizată din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au depistat neconformități în cazul a trei proiecte ce aveau contracte de finanțare semnate în 2022.

Luându-le pe rând, în cauză sunt ”Extinderea sistemului de canalizare pe străzile Grigore Alexandrescu, Valea Bărbușii, Leculești și Pârșenilor”, ”Lucrări de consolidare a terenului în zona de risc Chilii” și ”Extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale în Zona Urbană Marginalizată Cazărmilor”. Pe scurt, este vorba despre neacceptarea la plată a unor cereri de rambursare și de dibuire a unor cheltuieli neeligibile, consecința fiind suportarea sumelor de sute de mii de lei din bugetul local al Câmpulungului.
În cazul canalizării de pe cele patru străzi, proiectul a avut valoarea inițială de 4.943.669,36 lei. Dar două cereri de rambursare au fost afectate de o notă de neconformitate, constatându-se încălcarea prevederilor legislației privind achizițiile publice. Dacă municipiul va pierde procesul cu Ministerul, va apărea un potențial prejudiciu prin aplicarea corecției financiare nelegală de 25% din valoarea contractului de finanțare. Apoi, tot aici, Direcția Generală pentru Dezvoltare Regională, Inovare și Societate Digitalizată a găsit cheltuieli neeligibile în sumă de 121.707,01 lei.
La Chilii, la fel! Notă de neconformitate referitoare la cererile de rambursare nr. 1 și nr. 2 și adresă de informare a cheltuielilor neeligibile în cuantum de 344.987,14 lei. Consecințele, ca și mai sus!

În privința proiectului de extindere a rețelei de gaze, doar notă de neconformitate pentru cereri de rambursare. Prin acel act constatator s-a reținut, citez, ”încălcarea prevederilor legislației privind achizițiile publice. (…) Municipiul Câmpulung, în calitate de autoritate contractantă, a instituit cerințe cu privire la experiența similară care restricționează accesul operatorilor economici, fiind disproporționate în raport cu valoarea estimată a contractului, iar pe de altă parte, prin încheierea unui act adițional la contract, s-au introdus condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială, ar fi permis selectarea altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras și alți participanți”.

Deja s-a cheltuit din bugetul local pentru finalizarea celor trei proiecte

Dacă blestemul nu va fi înlăturat și procesele vor fi pierdute, paguba din bugetul local va fi un supliment la cheltuielile deja efectuate din averea Câmpulungului. Iar asta pentru că finalizarea celor trei investiții s-a făcut cu bani locali. Asta din cauza manevrei prezentată la final de 2023, atunci când mai multe proiecte pe GAL au fost trecute de pe fonduri europene pe sursele proprii de finanțare. Și totul din cauza faptului că la 31 decembrie 2023 nu erau finalizate lucrările efectuate pentru implementarea acelor proiecte, inclusiv a celor trei la care s-a făcut referire. Extinderea gazelor naturale în ZUM Cazărmilor avea o valoare totală de 1.961.121,18 lei, iar circa 600 de mii de lei au fost scoși din bugetul local pentru restul de finalizat în 2024, după închiderea termenului inițial. La canalizare, din cele aproape cinci milioane de lei, au rămas de cheltuit din bugetul local 1,8 milioane. Iar la consolidarea de la Chilii, în decembrie 2023, adică la termenul final, se folosiseră în jur de 300 de mii de lei din totalul de 1.326.522,81 lei. Diferența a fost acoperită din bugetul local.

Bani și pentru avocați

În toate cele cinci procese, Câmpulungul va fi asistat și reprezentat de avocați din afara administrației locale, plătiți și ei tot din bugetul local. Iar asta fiindcă Primăria dispune doar de doi consilieri juridici, dintre care unul de-abia a intrat în echipa nouă de specialiști care activează acum pe Negru Vodă 127. După cum am mai precizat, mai sunt multe alte litigii în care s-a apelat la asistență juridică din afară. Inclusiv într-unul recent, legat tot de bani europeni. Municipiul muscelean a trebuit să restituie 586.940 de lei în cazul proiectului ”Ecosistem digital interconectat și GIS integrat în cadrul UAT Municipiul Câmpulung”, dar a atacat nota de constatare a celor de la Proiecte Europene, așa cum a făcut-o și în situația existentă la cele trei proiecte menționate anterior.
Cătălin I Butoiu

Citește și Tiberiu Irimia, la CL Pitești: „Să venim cu picioarele pe pământ și să terminăm odată cu aceste răspunsuri în bătaie de joc”

Citește și Răspuns în cazul incidentului petrecut pe 2 mai la sediul Poliţiei Câmpulung. IPJ Argeş: „S-a întocmit dosar penal şi se fac verificări interne”

Citește și A scăpat ieftin! Fostul şef al Poliţiei Câmpulung a primit doi ani de închisoare cu suspendare. Iubita lui Marian Iordache a minţit că ea s-a aflat la volan

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un petrolier, cuprins de flăcări în Strâmtoarea Ormuz. Iranul anunță că nava a lovit o mină marină după ce ar fi ignorat avertismentele

Un nou incident maritim a fost raportat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute […] Citește!

Descoperire periculoasă într-o localitate din Iași: Bombă de aviație de 100 de kilograme, găsită după zeci de ani

O bombă de aviație cu o greutate de aproximativ 100 de kilograme a fost descoperită sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în […] Citește!

Mesaj RO-ALERT trimis din greșeală în două județe! Românii, avertizați despre deversarea unui baraj. ISU explică ce s-a întâmplat

Locuitorii din județele Brăila și Galați au primit sâmbătă, 7 noiembrie 2026, un mesaj RO-ALERT care anunța o deversare controlată […] Citește!

Accident feroviar în Suceava. Un vagon s-a răsturnat, iar altele au deraiat, după ce au lovit două locomotive

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19 vagoane care transportau cereale s-au pus în mişcare necontrolat şi au lovit două locomotive care […] Citește!

Atac armat în centrul Cracoviei soldat cu șase morți și 15 răniți. Agresorul a fost împușcat de polițiști în timp ce încerca să fugă

Momente de groază sâmbătă după-amiază, 7 noiembrie 2026, în centrul orașului Cracovia, unul dintre cele mai vizitate orașe din Polonia. […] Citește!

Incident feroviar grav în nordul țării: 11 vagoane de marfă au pornit necontrolat și au lovit două locomotive

Un incident feroviar a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie 2026, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași, după ce […] Citește!

Descoperire macabră. Rămășițe umane găsite de autoritățile bulgare în urma navei lovite de dronă pe largul României

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Parchetul din Varna a anunțat că au fost descoperite rămășițe umane pe nava lovită acum 15 […] Citește!

Când se va liberaliza prețul gazelor naturale. Explicațiile ministrului Energiei

Liberalizarea pieței gazelor naturale din România necesită o perioadă de pregătire și măsuri de tranziție, astfel încât schimbările să nu […] Citește!

Polițiștii efectuează peste 70 de percheziţii, în cadrul operațiunii Jupiter, care vizează în special persoanele care deţin ilegal arme şi muniţii

”În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al […] Citește!

Ajutoarele la energie devin „și mai țintite”: Registrul consumatorilor vulnerabili, prioritatea Guvernului

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, spune că prioritatea Guvernului este un registru al consumatorilor vulnerabili, bazat pe o evaluare corectă. Ajutorul […] Citește!

MAI denunță o campanie de manipulare: Postări false ar urmări să provoace tensiuni între cetățeni și forțele de ordine

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) avertizează asupra apariției unei campanii de dezinformare în mediul online, prin care sunt distribuite mesaje ce […] Citește!

Update. Ce zice Poliția despre accidentul de la Mărăcineni

IPJ Argeș au revenit cu noi informații în legătură cu accidentul petrecut sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în comuna Mărăcineni. Polițiștii […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete