Web Analytics
scris miercuri, 24.05.2017

Actorul Petre Dumitrescu şi clipa de fotografie

9 petre dumitrescu02Aflat la a treia expoziție personală de fotografie artistică, actorul Petre Dumitrescu a reunit, pe simezele Bibliotecii „Dinicu Golescu”, 65 de lucrări, alese după bătaia inimii. „Iubirea”, așa se intitulează expoziția, a avut vernisajul luni, 15 mai, și a adus publicul ca la teatru. Argintiu și impunător, dispus să povestească despre fiecare instantaneu, cu lux de amănunte, Petre Dumitrescu a dominat rumoarea, chiar și dincolo de secvența deschiderii oficiale a expoziției.
Fotografiile, majoritatea lor peisaje, surprind forța liniștită, uriașă a naturii care împarte cu omul tot ce are, deși omul alege să nu împartă cu ea nimic, surprind anotimpurile străjuite de munți, de arbori, de insecte și de păsări, mereu câte două, tocmai pentru a sublinia noblețea ideii de pereche.

Actorul Petre Dumitrescu şi clipa de fotografie

Autorul fotografiază de 51 de ani

9 petre dumitrescu01Doar patru portrete sunt fixate cu pietre de râu, în expoziție, ca într-un decor de piesă antică. Două fețe de copii, cu privirile întoarse înăuntru, către netrăit, către presimțit, chipul senin al unei adolescente care vorbește la telefon și blândețea aproape neomenească a unui bătrân de 90 de ani. Petre Dumitrescu îi cunoaște pe toți. Unul dintre copii este nepoata lui, atât de vioaie la vernisaj, neînțelegând, deocamdată, că bunicul i-a văzut sufletul. Bătrânul este socrul său. Nici el n-a știut că a fost fotografiat. Astăzi, dacă ar mai trăi, ar pricepe că soțul fiicei lui l-a simțit cu asupra de simțire.
9 petre dumitrescu03Petre Dumitrescu fotografiază de 51 de ani, de când joacă pe scena Teatrului din Pitești. A început de nevoie, pentru că teatrul nu avea specialiști. A fost, cu siguranță, mâna zburdalnică a sorții. Astăzi, are acasă rafturi întregi cu fotografii care așteaptă să se confrunte cu timpul. Expoziția de la Biblioteca Județeană va sta pe simeze până la sfârșitul lunii.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...