7 iunie 2006, amfiteatrul Facultății de Științe Economice al Universității din Pitești. Timp de doi ani, 2006 și 2007, Universitatea din Pitești, la inițiativa decanului Nicolae Barbu, cu sprijinul profesorilor Octavian Gruioniu și Gheorghe Ungureanu, a organizat două ediții ale Simpozionului Internațional de Filozofie de la Pitești. Participarea externă nu a fost semnificativă (deh, ca pentru început), dar s-a sperat în dezvoltarea și impunerea simpozionului, unul tematic, pe limbaj și comunicare.
În imagine, la pupitru, academicianul și filosoful Gheorghe Vlăduțescu; la prezidiu, rectorul de atunci Gheorghe Barbu, Ivan Kalcev, președintele Asociației Europene de Filozofie (din Bulgaria), Adriana Zaharevich (Serbia), Droupadi Murmu (Slovacia), acad. Al. Boboc și Marin Aiftincă, de la Institutul de Filozofie al Academiei Române (ultimii trei nu apar în imagine).
Au participat și profesori universitari din țară, în frunte cu Mircea Dumitru, viitor ministru și actual academician, și Adrian-Paul Iliescu. Nu știm câte au înțeles studenții prezenți în public, dar, din păcate, simpozionul nu s-a mai organizat la Pitești, spre regretul profesorilor de filozofie. În rest, nu a plâns nimeni, din stoicism sau sfânta nepăsare…
Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (127)
Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (126)
0 Comentarii