Iată că FC Argeș este câștigătoarea ligii secunde, cu un triumfal 0-4, acasă la Miercurea Ciuc.
– Păi, eu am spus că o să câștigăm Liga a II-a încă de acum două luni, nu? Când am intrat în play-off. Da, era de așteptat acest 4-0, însă importantă este maniera în care a fost realizat, dezinvoltura cu care echipa a jucat. Ceea ce denotă că Bogdan Andone a reușit să creeze un nucleu de jucători, care, încet, încet, au început să se înțeleagă între ei, să creeze o echipă, o familie. Iar ultimele rezultate arată că FC Argeș este o echipă care și-a meritat pe deplin postura de câștigătoare a Ligii a II-a și promovarea directă, de pe primul loc. Echipa a arătat maturitate și a reușit o performanță valoroasă cu această promovare și mai ales cu modul în care a reușit-o.
„Începutul greu nu i s-a datorat numai lui Nicolae Dică. Și el a preluat o echipă care ratase promovarea…”
Totuși, a fost o discrepanță foarte mare la începutul campionatului, un loc 13, dacă nu mă înșel, iar acum locul 1, o diferență foarte mare…
– Da, o diferență foarte mare. Dar gândește-te că retrogradarea din 2023 a lui FC Argeș a lăsat urme adânci, nu numai în relațiile interumane, jucători, conducere. Dar chiar probleme financiare, fiindcă au fost foarte multe contracte pe care a trebuit să le achităm, deși jucătorii nu mai erau la FC Argeș. A fost o perioadă foarte grea pentru FC Argeș și acea instabilitate la nivelul băncii tehnice din campionatul trecut, când noi am crezut că putem să promovăm, dar nu am reușit acea performanță. Dar anul acesta, odată cu venirea lui Dani Coman, nu am avut nici cea mai mică îndoială că FC Argeș nu va promova, decât la un moment dat, odată cu aducerea lui Nicolae Dică, când am văzut că nu reușește să pună echipa într-un echilibru. Atunci am zis că trebuie gândită o soluție în care FC Argeș să redevină o echipă ce trebuie să joace un fotbal adevărat, care să nu mai depindă de conjuncturi, cum a fost în trecut. E normal, după campionatul trecut, după acea retrogradare, acel campionat încheiat nu sub cele mai bune auspicii. Probabil că și Nicolae Dică, dacă rămânea și reușea să închege o echipă…
Eu mă bucur acum că s-a rezolvat și toate orgoliile astea ar trebui să dispară la nivelul fotbalului argeșean și la nivelul fotbalului românesc. Începutul greu nu i s-a datorat numai lui Nicolae Dică. Și el a preluat o echipă care ratase promovarea, după ce picase din prima ligă. E greu să nu poți face totul, așa, peste noapte. Nu trebuie să mai repetăm greșelile trecutului în Liga I. Dacă o luăm treptat, pas cu pas, vom reuși să închegăm la Pitești o echipă de valoare în câțiva ani. Totul depinde de noi, să nu mai repetăm greșelile trecutului. Sunt 5 ani de zile de când am venit lângă FC Argeș și s-au făcut destule greșeli, dar nu voite sau că a vrut cineva să le facă. Vezi, lumea se schimbă, fotbalul se schimbă. Trebuie să ne adaptăm cu toții la cerințe. Și mai ales trebuie să avem caractere lângă noi. Eu cred că și această revenire spectaculoasă a lui FC Argeș se datorează foarte mult caracterelor lui Dani Coman și Bogdan Andone, doi oameni de un caracter aparte, pe care eu îi respect foarte mult și cărora le doresc să rămână cu CV-ul lor încheiat, ca să zic așa, la FC Argeș. Să stea foarte multă vreme la FC Argeș. Adică sunt doi oameni care colaborează foarte bine, care sunt foarte buni profesioniști și au două caractere foarte, foarte bune. Adică asta trebuie să înțeleagă suporterii piteșteni, că au doi oameni care muncesc și își pun toate cunoștințele în slujba lui FC Argeș.
„Încă nu am un statut care să îmi dea dreptul să vorbesc despre astfel de lucruri, despre prime”
Ce ne puteți spune despre prime? S-a vorbit despre 2.000 de euro de jucător, poate chiar mai mult. Cum este?
– Îl avem pe Dani Coman, el e cel care vorbește despre prime. Dani Coman este președintele. Știi foarte bine statutul meu la FC Argeș. Încă nu am un statut care să îmi dea dreptul să vorbesc despre astfel de lucruri, despre prime. Referitor la faptul că am ieșit în trecut și am spus foarte multe lucruri de FC Argeș și am luat apărarea clubului FC Argeș, trebuie să înțelegeți că am vorbit pentru că nu avea cine să o facă. Acum, când Dani Coman este președinte, aceste probleme administrative le va vorbi Dani Coman. Ceea ce va spune Dani Coman aia va fi! Trebuie să rămânem consecvenți la ceea ce am spus, că eu nu mai vorbesc decât despre lucrurile legate de strategie, așa cum o văd eu, din punctul meu de vedere, al omului care este lângă echipă. Partea tehnico-tactică, jucători, prime, toată treaba asta, și așa mi se pare corect, trebuie să o discutați cu Dani Coman.
„Nu sunt adeptul multor schimbări, dar trebuie un suflu proaspăt pentru Superligă”
Ce urmează pentru FC Argeș? Mă refer la jucători, staff…
– Staff-ul trebuie să-și continue activitatea, ei au reușit această performanță, am mai spus, sunt caractere, să rămână la FC Argeș, să-și consolideze lotul actual. Eu nu sunt adeptul multor schimbări, dar trebuie să înțeleagă și jucătorii, și toată lumea că trebuie să vină un suflu proaspăt pentru Superligă, pentru că nu putem să mergem acolo și să ne întoarcem înapoi în Liga a II-a. Adică nu trebuie să facem figurație în prima ligă. Trebuie să construim o echipă, am mai spus și o repet, ei au liber să aducă jucătorii pe care-i consideră că merg pe proiectul lor. Însă le-am mai spus că trebuie să construim o echipă în funcție și de necesitățile clubului, adică suntem un club care vrem să construim o echipă de viitor și nu putem acum să aducem jucători care nu se pliază pe ceea ce vrem să facem în viitor. Dar ei sunt cei care vor decide și cei care vor comunica. Ceea ce pot să vă spun este că echipa va merge într-un cantonament pe care tot ei îl vor alege, ca să ne pregătim de Superligă. Cred că acesta este cel mai important lucru, trebuie să ne pregătim pentru Superligă.
Citește și Bogdan Andone, desemnat antrenorul sezonului în Liga a II-a
0 Comentarii