Web Analytics
scris miercuri, 17.05.2017

O creşă modernă, asfaltări, reabilitări şi extinderea iluminatului public, la Bascov

12 GheorgheStancuNoi proiecte urmeză să se deruleze la Bascov, după ce reabilitarea drumului comunal 212A, cunoscut ca strada Păişeşti Deal, o lucrare realizată în mai puțin de un trimestru, a fost deja finalizată.

O creşă modernă, asfaltări, reabilitări şi extinderea iluminatului public, la Bascov

„Oamenii sunt bucuroși de asfaltarea din stada Păișești, dar mai avem de continuat în etapa a doua încă o anexă din strada aceasta. E o asfaltare foarte bună, cu marcaje, dar și foarte utilă. Acolo era asfalt, fiindcă drumul a fost modernizat acum vreo 14 ani, însă din cauza lucrărilor de branșamente a fost avariat și l-am refăcut. Cu trotuarele am continuat pe partea dreaptă, la ieșirea din pasaj, spre Râmnicu Vâlcea. Avem trotuare pe partea stângă, și pe DN7, și pe DN7C, însă doar pe un sens de circulație, dar acum am început și pe celelalte sensuri. Continuăm, astfel încât, în doi ani – doi ani și jumătate, toată comuna să aibă trotuare pe cele două drumuri naționale care sunt foarte intens tranzitate. Am făcut 12,5 km și ar mai fi vreo 8 kilometri”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov.

Proiecte noi

Cum Bascov este una dintre comunele cu cea mai mare natalitate din Argeș,  edilul șef are în plan, pintre altele, și realizarea unei creșe moderne.
„Avem înaintate la Ministerul Dezvoltării – chiar zilele acestea s-au cerut niște clarificări – cinci proiecte mari înaintate pentru Ordonanța 28 din noul program PNDL, între care trei proiecte de drumuri, ce însumează aproape 28 de străzi, cu o lungime de aproape 16,5 kilometri. Avem, de asemenea, un proiect înaintat pentru o creșă. După cum știți, există grădinița aceea cu program prelungit care este cea mai modernă din județ, poate chiar din țară, și vreau să spun că, de la 120 de copii capacitate, a ajuns la 150. Și avem cereri peste cereri. Vrem ca pentru copiii aceștia care vin de la doi ani și ceva să avem o creșă, care să funcționeze pe lângă grădiniță. Așteptăm undă verde de la Ministerul Dezvoltării și cred că în cel mult două luni vom putea începe lucrările. Este vorba de 38 de miliarde de lei vechi. Noi așteptăm de la Ministeul Dezvoltării alocări de 80%, diferența de 20% pentru finanțarea construcției urmând să fie suportată de noi. Funcționarea va fi asigurată 100% din bugetul local, inclusiv masă și transport”, mai spune primarul Gheorghe Stancu.
Celelalte proiecte vizează reabilitări și extinderea iluminatului public.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...