FC Argeș a părăsit cu fruntea sus Liga 2. După un început mai puțin reușit, elevii lui Bogdan Andone au avut o parte a doua a sezonului excelentă, iar deznodământul se știe: au reușit să promoveze în Superliga. Astăzi, în cadrul etapei a zecea, ultima din play-off-ul ligii secunde, FC Argeș a învins-o, în deplasare, pe Csikszereda, cu scorul de 4-0.
Atacantul Mihai Roman a fost om de bază în angrenajul echipei din Trivale, evoluțiile bune și foarte bune pe care le-a avut, în acest sezon, făcându-l unul dintre cei mai iubiți jucători piteșteni de către suporteri.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am terminat sănătoși și fără accidentări. Sunt foarte fericit, este una dintre cele mai mari realizări ale mele în fotbal, dar și una dintre cele mai grele. Am sacrificat tot ce am eu mai bun: business, familie, totul, doar un singur gând am avut, și anume promovarea. Eu și colegii mei am luptat pentru un singur vis: să readucem Argeșul în primul eșalon.
Iată că am reușit, dragi piteșteni! Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în acest proiect, colegi, staff tehnic, administrativ, tuturor celor din jurul echipei, și nu în ultimul rând, suporterilor noștri, care ne-au susținut necondiționat!
Meritam să fim campioni, am fost de departe cea mai bună echipă din Liga 2!”, ne-a declarat Mihai Roman, atacantul echipei FC Argeș.
Citește și: Florin Borța: „FC Argeș merita să câștige trofeul ligii secunde!”
0 Comentarii