Web Analytics

articol scris vineri, 16 mai 2025

Un tânăr din Câmpulung reclamă că a fost agresat în sediul Poliţiei Municipale chiar de către agenţi

”M-au trântit pe scări și m-au bătut”, susține Luchian Negru, în timp ce Poliția neagă incidentul

În mod evident, nimeni nu se duce la Poliție de plăcere, exceptând anumite cazuri ale persoanelor care deservesc instituția, într-un fel sau altul. Lăsând la o parte acreala cu care ești întâmpinat la Informații, un cetățean din Câmpulung susține că s-a ales și cu altceva. Cu o bătaie!
Incidentul reclamat de către Luchian Negru, în vârstă de 36 de ani, are ca dată de producere ziua de 2 mai 2025. Potrivit spuselor acestuia, totul ar fi pornit de la o întâlnire conflictuală pe care ar fi avut-o el și alte persoane cu un grup care se afla în fața Blocului Tineretului de la Rotunda. Era în jur de zece seara când a început scandalul care a determinat intervenția polițiștilor.

”Atunci am plecat și eu către sediul Poliției pentru a depune plângere pentru cele întâmplate, dar când am ajuns nu m-au lăsat să intru. Apoi a apărut domnul polițist Mitu și m-a chemat în sediu”, susține Luchian. Și acolo ar fi început totul, adică agresarea tânărului de către mai mulți agenți de poliție, atât în holul de la intrare, cât și într-un birou.
”Au vrut să tragă de mine, am încercat să fug, dar m-au pus la pământ și m-au imobilizat. M-au urcat pe scări, trântindu-mă pe jos în timp ce mă băteau”, reclamă Negru.

Și tot polițiștii au solicitat prezența autospecialei Smurd, însă cel care susține că a fost agresat a refuzat deplasarea la Spitalul Municipal acolo unde a ajuns ulterior pe cont propriu. Și nici la Centrul de Primiri Urgențe nu i-a fost prea bine. Spune Luchian Negru că nu a beneficiat de tratamentul așteptat ca persoană agresată fizic, ba, mai mult, a trebuit să se confrunte și cu atitudinea de respingere a polițistului local aflat la CPU, plus că la fața locului au fost chemați agenți aflați în sediul Poliției în timpul reclamatei agresiuni.
În așteptarea unui punct de vedere al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, pe care l-am solicitat, am discutat despre incident cu reprezentanți ai Poliției Câmpulung. Potrivit acestora, nu se pune problema ca Luchian să fi fost agresat de polițiști și s-a precizat și faptul că tânărul, la fel ca și alte persoane implicate în scandalul de la Blocul Tineretului, a ajuns la Poliție însoțit de agenții care au intervenit acolo.

Filmări, fotografii, soluționarea cazului pe cale legală

Diverse momente ale întâmplărilor din seara de vineri, 2 mai 2025, au fost filmate de Luchian Negru și de persoane care l-au însoțit în cele două locații. Ulterior au fost fotografiate urmele de agresiune de pe corpul acestuia. El ne-a declarat că are în vedere obținerea unui certificat medico-legal și depunerea unei plângeri pentru cele întâmplate. Și este clar că incidentul prezentat în mod diferit de către cele două părți își va găsi într-un fel soluționarea legală.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Un funcţionar din Garda Forestieră Suceava a recunoscut cum acoperea tăierile ilegale în aplicaţia SUMAL. DNA Piteşti poate face lumină în dosarul „Cheresteaua” din curtea Direcţiei Silvice Argeş

Citește și Un nou proiect a primit aviz lângă Argeş Mall. Industriaşul Constantin Pănescu schimbă complet zona Lânăriei cu un mare proiect rezidenţial

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Via Dominorum, drumul care va uni Târgovişte, Câmpulung şi Curtea de Argeş prinde contur

Trei orașe care au scris pagini importante din istoria Țării Românești vor fi conectate printr-un traseu turistic de aproximativ 120 […] Citește!

Punct final în procesul pentru un proiect cu probleme! Câmpulungul este bun de plată

Din puhoiul de litigii având ca obiect contestarea unor decizii ale autorităților din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care […] Citește!

Guvernul păstrează tarifele reglementate la gaze până pe 31 martie 2027. Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru energie

Românii vor beneficia în continuare de reglementarea tarifelor la gazele naturale până la 31 martie 2027, a anunțat premierul Luca […] Citește!

Colet cu peste 5 kilograme de canabis, trimis din Spania în România. Doi bărbați din Baia Mare, arestați preventiv

Un colet expediat din Spania prin intermediul unei firme de curierat a dus la descoperirea unei presupuse operațiuni de trafic […] Citește!

Ceață densă și vizibilitate sub 50 de metri în trei județe, în această dimineață. Drumurile pe care circulația este închisă

Șoferii care pornesc la drum vineri dimineață, 6 noiembrie 2026, trebuie să circule cu prudență, după ce ceața densă a […] Citește!

Ajutor pentru chirie și transport redus pentru tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei. Ce prevede proiectul de lege

Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care au venituri salariale nete de cel mult 4.000 de lei […] Citește!

Droguri descoperite în locuința unui medic anestezist. Doctorul a fost de gardă la ATI, în ciuda anchetei

Un medic anestezist în vârstă de 33 de ani, care lucrează la spitalele din Slobozia și Oltenița, a efectuat o […] Citește!

O nouă alertă cu bombă la Otopeni. Aeronavă KLM, verificată după o amenințare

Aeroportul Internațional Henri Coandă din București a fost vizat de două noi amenințări cu bombă joi seară, 5 noiembrie, potrivit […] Citește!

Înșelăciune de peste 200.000 de lei prin terminale SelfPay și PayPoint. Trei suspecți, reținuți

O schemă de înșelăciune care viza terminalele de plată SelfPay și PayPoint a provocat un prejudiciu de peste 200.000 de […] Citește!

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete