Web Analytics
scris joi, 15.05.2025

Handicap în aşteptare la Asistenţa Socială Argeş. Nu se poate, asta e!

Cei care, din fericire, nu au de a face cu un caz deosebit de neplăcut în familie – și mă refer la apariția unei deficiențe fizice ori psihice, din naștere sau provocată de boală ori accident – nici nu ar trebui să-și închipuie cum este să încerci încadrarea legală a acelei persoane într-un grad de handicap! Sunt pași ce trebuie făcuți, dar cu grijă, că piedicile nu lipsesc.

Handicap în aşteptare la Asistenţa Socială Argeş. Nu se poate, asta e!

Pentru început trebuie umplut un dosar cu de toate. Documente de la medicul de familie, de la medicii specialiști, diverse alte acte doveditoare ale situației, istoric medical, anchetă socială de la primăria de domiciliu etc… etc… etc… Și o cerere, bineînțeles, plus celebrul dosar cu șină care trebuie îndoit într-un anume fel. Iar ținta este Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, sus, în blocul de pe Calea Drăgășani, că doar nu e supermarket să aibă sediul în centru. Odată ajuns acolo pentru al doilea pas, înregistrare dosare în vederea programării la comisie, dialogul cu omul de la intrare poate fi extrem de explicativ într-o zi de început de săptămână, luni, 12 mai 2025.

– Bună ziua! Vreau să depun un dosar pentru încadrare în grad de handicap.
Răspunsul vine rapid și clar:
– Nu se poate!
– De ce?
– Pentru că azi nu se mai poate. Asta e.
– Păi știu că actele se pot depune între orele 08.00-14.00 și e doar 11.25!
– Nu aveți bilet de ordine…
– Dați-mi, vă rog, un bilet de ordine!
– Nu mai avem!
– …?!
– S-au dat 80, gata! Altădată… Oricum, dacă nu intră toate până la ora 14.00, gata, nu mai sunt valabile.

Chin de zeci de kilometri pentru cei cu probleme

În mod normal îți poți pune întrebarea cine are deficiențe, cei care se ocupă de o asemenea activitate sau cei care sunt nevoiți să apeleze la serviciile Direcției patronată de Consiliul Județean! În afara sediului, sub un fel de copertină, zeci de persoane stau zgribulite de frig și așteaptă. Sunt și copii, sunt și vârstnici, unii doar deponenți de dosare, alții însoțitori ai persoanelor cu probleme. Înlăuntru e mai cald, dar și mai aglomerat. Un copil cu probleme răcnește repetat la interval de câteva secunde, dar o face de atâta timp că cei din jur s-au obișnuit deja, nu mai tresar speriați, o bătrână se uită pierdută ca prin pereți, susținută de un adult epuizat și el de așteptare…

Evaluarea complexă a persoanelor cu deficiențe fizice și psihice se face doar la Pitești. Revenind la cum este să-ți închipui un caz, exemplul ar fi transportul de la Dâmbovicioara, de la Arefu sau de la Miroși al unui copil cu probleme, al unui bătrân nu neapărat aproape de nemișcat, ci al unuia căruia deplasarea pe zeci de kilometri și așteptarea incomodă de pe Calea Drăgășani oferă riscul de a nu-l mai întoarce acasă! Este adevărat că al doilea pas, cel al depunerii dosarului, poate fi făcut de o persoană din familie, dar evaluarea nu se realizează prin interpuși.
De-a lungul ultimilor ani, prefecți și parlamentari de Argeș au tot lansat idei de înființare în teritoriu a unor reprezentanțe ale instituțiilor descentralizate, adică birouri de pensii, pașapoarte și altele la Câmpulung ori Curtea de Argeș, în scopul facilitării accesului cetățenilor la serviciile prestate. Au rămas idei, iar cea privitoare la un punct de lucru al Direcției de Asistență Socială nici nu a fost lansată. La Câmpulung a existat așa ceva în anii de dinaintea pandemiei de Covid, acum cei cu deficiențe sunt nevoiți să ia calea Piteștiului. Pe site-ul Direcției, încă se face referire la acel punct de lucru din Muscel, dar a rămas ca o amintire menită să te inducă în eroare.
C.I.B.

Citește și E bine să ne amintim! „Jurnalul de Argeş” a detonat bomba în 2019. Şase ani mai târziu, Consiliul Judeţean Argeş aprinde artificii. Firmele mafiei italiene câştigaseră licitaţiile pentru Cetatea Poenari şi Galeria de Artă, însă dezvăluirile noastre le-au dat planurile peste cap

Citește și Trei în unu! Proiectul pentru defavorizaţii Câmpulungului, cu care se lăuda Elena Lasconi, e luat la puricat şi de Antifraudă

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...