La începutul lunii iunie, pensionarii care sunt eligibili urmează să-și primească pe carduri direct, fără să mai fie nevoiți să depună și alte acte. Suma poate fi cheltuită doar la magazinele partenere și restaurante, fie pentru mâncare, fie pentru preparate deja gătite. Este vorba despre prima tranșă a programului, iar cea de-a doua va veni, cel mai probabil, în luna decembrie.
Citește și Slujire arhierească la hramul Paraclisului Universitar din Pitești
Potrivit datelor transmite de Ministerul Muncii, programul „Sprijin pentru România”, prin care sunt acordate sumele, va continua până în anul 2027. O modificare intrată în vigoare de anul acesta este că banii sunt dați doar de 2 ori pe an, nu de 6. De asemenea, suma a fost micșorată, de la 250 de lei la doar 125 de lei.
Banii ajung la următoarele categorii:
- Pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani care primesc indemnizație socială;
- Persoanele cu handicap care se încadrează în pragul de venit stabilit;
- Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutorul de incluziune.
0 Comentarii