Cu ocazie Zilei Europei care a trecut aproape neobservată în tumultul generat de campania electorală și a contextului particular, senatorul PSD Argeș, Ovidiu Puiu, a declarat: „Ziua Europei ne găsește anul acesta în mijlocul unei dezbateri despre valori, alianțe și perspective de viitor. E bine că se întâmplă asta și că avem un moment de reflecție colectivă asupra a ceea ce suntem și vrem să devenim.
Suntem europeni prin geografie, prin legături istorice, prin limbă și prin Constituție, asta e cert, și îndrăznesc să spun că decizia de a ne alătura Uniunii Europene (UE) a fost unul din cei mai importanți pași pe care i-am făcut ca țară în istoria recentă.
Citește și Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul
UE este departe de a fi perfectă, dar este, fără nicio urmă de îndoială, cel mai favorabil și de încredere proiect în care ne-am putea afla. UE înseamnă mai mult decât cele 67 de miliarde de euro intrate în economia României, asta după ce scădem contribuțiile proprii la bugetul european. UE înseamnă libertate de circulație, solidaritate, acces la know-how, valori și civilizație. Viitorul Europei depinde și de noi și suntem cu toții datori să-l facem și mai bun și mai prosper!
La mulți ani, Europa ! La mulți ani, România în Europa!”
0 Comentarii