Duminică, reprezentanții Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au susținut o declarație de presă despre măsurile luate pentru desfășurarea în condiții de siguranță a alegerilor prezidențiale.
Astăzi, IPJ Argeș anunță că peste 1400 de angajați ai MAI acționează în județ pentru protecția secțiilor de vot, după ce sâmbătă au fost anunțați 1000 de angajați angrenați în misiuni. Detalii, AICI.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional al județului Argeș, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit.
„Efectivele MAI din județul Argeș care au asigurat protecția secțiilor de vot pe parcursul nopții le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare în această dimineață, cu sigiliile intacte.
Pe parcursul zilei de ieri și al nopții, structurile MAI din județul Argeș nu au înregistrat incidente electorale în legătură cu alegerile prezidențiale”, a mai precizat IPJ Argeș.
Citește și Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor Argeș, deschisă în ziua votului
Important de știut că președinții birourile electorale au atribuții și în afara secției de vot, în jurul secției, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.
Astfel, refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție.
0 Comentarii