
Un nou termen, miercuri, 10 mai, în procesul deschis împotriva fostului patron al ziarului Atac de Argeş, Florin Paraschivescu. Patru jurnalişti, martori în dosarul în care Florin Paraschivescu este acuzat de şase înfracţiuni de şantaj şi una de tâlhărie, au fost audiaţi, pe rând, astăzi, la Judecătoria Piteşti. Este vorba de Oana Galanton, Doru Iuga, Alin Untaru şi Dan Badea, foşti colabortaori ai publicaţiei Atac de Argeş, patronată, la data faptelor reţinute în dosar, de Paraschivescu.
“Exista un contract între el şi Tecău”
Oana Galanton, ziarista cu care Florin Paraschivescu are o relaţie (cei doi au împreună un copil în vârstă de trei ani şi jumătate), audiată prima, a pomenit de un contract între patronul Atac de Argeş şi fostul preşedinte al CJ Argeş, Florin Tecău.
“Ştiu că exista un contract între el şi domnul Tecău. Nu ştiu ce presupunea acest contract, dar avea legătură cu serviciul (…). Nu îmi amintesc nimic în legătură cu articolele pe care mă uitam înainte să fie publicate. L-am ajutat pe Florin Paraschivescu la publicarea unor articole în ziar. Nu reţin ce persoane erau vizate”, a declarat, sub jurământ, martora.
Întrebările procurorului şi judecătorului adresate celor patru jurnalişti au făcut referire atât la acuzaţiile de şantaj reţinute de anchetatori şi venite din partea primarului comunei Albota, Ion Dumitru, cât şi la o altercaţie între Paraschivescu şi unul dintre foştii şi actualii săi colaboratori. Amănunte despre declaraţiile martorilor, în ediţia de miercuri a ziarului Jurnal de Argeş.
Audierile nu s-au încheiat în acest dosar. Jurnalistul George Stăncescu, care nu s-a prezentat la termenul de astăzi, este printre cei care urmează să fie aduşi, cu mandat, în faţa magistraţilor, tot în calitate de martor, pentru a răspunde întrebărilor judecătorului, procurorului şi avocaţilor părţilor din dosar.
0 Comentarii