Pentru acoperirea unei zone mai mari de căutare au fost solicitate efective suplimentare pentru desfășurarea căutărilor.
În sprijinul echipelor de la sol, a fost solicitat și sprijin din partea Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., însă între timp, minorul a fost depistat, pe stradă, de către un echipaj de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung.
Minorul se află în afara pericolului și urmează să fie predat părinților.
În contextul evenimentului amintit, polițiștii argeșeni transmit următoarele recomandări:
1.Anunțați dispariția imediat ce constatați lipsa minorului, fără a aștepta trecerea unui anumit interval de timp. Fiecare minut contează!
2.Furnizați cât mai multe detalii exacte și recente despre minor (îmbrăcăminte, semne distinctive, ultimele locuri unde a fost văzut, comportamente recente), pentru a facilita localizarea rapidă.
3.Educați copiii, de la vârste mici, să poată transmite, în situația în care se rătăcesc, informații despre numele părinților, adresa și numarul de telefon, precum și modul in care să se orienteze cu privire la persoane cărora să le ceară ajutorul în asemenea situații ( spre exemplu reprezentanți ai M.A.I. aflați în uniformă, paznici aflați în serviciu sau reprezentanți ai unor unități de cazare).
0 Comentarii