În ziua de 1 Mai 1359, Mitropolia Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, a fost recunoscută de către Patriarhia din Constantinopol.
Dupa ce voievodul Țării Românesti Basarab I Intemeietorul a reusit unificarea ţării, el a obţinut independenţa faţă de coroana maghiară după faimoasa bătălie de la Posada (1330), in care l-a învins pe regele maghiar Carol Robert de Anjou. Foto principal: Sfantul Iachint, primul mitropolit al Tarii Romanesti
Basarab I rămâne în istoria românilor ca întemeietorul Ţării Româneşti şi ctitor de biserici, dintre care amintim biserica domnească de la Curtea de Argeş, pe care o vor termina urmaşii săi.
Foto: Basarab I intemeietorul Țării Românești. A domnit între anii 1310 – 1352
Încă din vremea acestui mare conducator, unificarea Tării Româneşti a fost însoţită în mod firesc de unificarea Bisericii de pe teritoriul ţării.
Recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei se leagă însă de numele fiului său, domnul Nicolae Alexandru (1352-1364).
El l-a chemat la curtea sa pe mitropolitul Iachint din Vicina, oraş de la gurile Dunării, unde exista deja o mitropolie ortodoxă în ascultarea Constantinopolului.
A domnit pană în 1364, la tron urmîndu-i fiul său, Vladislav Vlaicu.
Chipul lui Nicolae Alexandru este cel reprezentat în biserica mănăstirii Negru Vodă din Cîmpulung, ctitorită de Basarab I şi terminată de Vladislav Vlaicu.
Foto: Voievodul Nicolae Alexandru (? – d.16 noiembrie 1364) a fost un domn al Țării Românești, între 1352 – 16 noiembrie 1364, anterior, dinainte de 1343, fiind asociat la domnie de tatăl său, voievodul Basarab I.
Pictura bisericii a fost refăcută pe la începutul secolului al XIX-lea. În această biserică se găseşte şi piatra de mormînt a sa.
Domnul Nicolae Alexandru a cerut strămutarea acestei mitropolii la Curtea de Argeş pentru a cuprinde întreg teritoriul Ungrovlahiei.
Strădaniile lui vor fi încununate prin recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei de către Patriarhia din Constantinopol la 1359.
Evenimentul marchează independenţa față de statele catolice vecine.
Mitropolitul Iachint se va bucura de o cârmuire lungă şi rodnică până la 1372. Este important de subliniat că hotărârea Sinodului Patriarhiei ecumenice din mai 1359 nu creează o situaţie nouă, ca în cazul popoarelor nou convertite la creştinism, ci este vorba de o reorganizare în sânul aceleiaşi Biserici ortodoxe, prezente de secole pe acest teritoriu.
Ea nu face decât să încuviinţeze strămutarea mitropolitului Iachint „în scaunul a toată Ungrovlahia”, îndemnând pe slujitorii Bisericii „să i se supună lui, ca un adevărat păstor, părinte şi dascăl al lor, şi să primească bucuros şi să împlinească toate câte va spune, va sfătui şi va învăţa cu privire la folosul sufletesc, păstrând neschimbat în viitor, pururea, încredinţarea şi făgăduinţa faţă de sfânta şi apostoleasca Biserică a lui Hristos pe care a făcut-o acest voievod de prea bun neam”.
Citește și: Premiile Gopo: „Anul Nou care n-a fost” a câștigat premiul pentru cel mai bun film de lungmetraj
Mitropolitul Ţării Româneşti urma să facă parte din Sfîntul sinod al Bisericii Ortodoxe şi să fie hirotonisit la Constantinopol.
Primul mitropolit al ţării, preasfinţitul “chir Iachint” de la Vicina, se mutase de fapt de ceva vreme la curtea voievodului muntean, unde era “foarte bine privit”, după cum arată scrisoarea din anul 1359 a patriarhului către voievodul Nicolae Alexandru.
Foto: Biserica Domnească din Curtea de Argeș
Mitropolitul Iachint a murit în anul 1372, iar pe tronul mitropolitan i-a urmat un fost egumen al mănăstirii Cutlumuz de la Muntele Athos, Hariton.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Iachint pe 8 iulie 2008.
0 Comentarii